Rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, Daniel Breaz, spune că foarte mulţi studenţi India, Pakistan şi Iran vor să vină la studii în România, dar nu primesc vize. Acesta a spus că studenţii străini ar putea reprezenta o soluţie pentru criza de acum.

„În ultimii ani s-a constatat o scădere a numărului de studenţi. Dacă în perioada 2000-2004 am avut un număr foarte mare de studenţi la învăţământul la distanţă, care, prin taxele pe care le plăteau atunci au ajuns să crească bugetul universităţii, acum acesta a scăzut. La fel, a scăzut şi numărul studenţilor la zi, cauzele fiind atât criza financiară, cât şi rezultatele la bacalaureat. Unii tineri nu mai pot să se întreţină la facultate. Este păcat, încercăm să găsim soluţii. De 6-7 luni am început un proiect de internaţionalizare a învăţământului universitar românesc: trebuie să deschidem larg poarta spre studenţi străini, care doresc să vină să înveţe în România, pentru că învăţământul românesc a fost şi este încă unul de elită”, a spus Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, scrie alba24.ro.

“Studenţii străini sunt doritori de a veni şi studia în România, pentru că oferă o pregătire de calitate. Iar noi, în ultimii ani, am redus foarte mult numărul acestora. Nu înţeleg de ce. Am evitat să le dăm vize să vină şi să studieze aici, ori ei nu fac altceva decât să ajute la prosperitatea ţării noastre. Gândiţi-vă că un student străin care vine în România cheltuieşte cel puţin 10.000-12.000 de euro pe an, pentru că locuieşte şi trăieşte aici, plus taxele, care sunt mult mai mari faţă de cele pentru un student român, poate chiar echivalentul a şapte studenţi români, din punct de vedere financiar. Deci, la Alba Iulia, dacă am avea 300-400 de studenţi străini, ar însemna echivalentul a 2.000 de tineri români. Ar însemna stabilitate financiară pentru universitate şi posibilităţi de dezvoltare, de performanţă, de motivare a cadrelor didactice”, a explicat rectorul.

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont