In unele parti este cunoscut ca si „fond al clasei”, in altele – „fondul scolii”. De orice tip ar fi el, parintii trebuie sa stie ca nici o lege nu prevede obligativitatea achitarii lui.
GRATIS, DAR NU DEGEABA. Parintii incep sa dea bani inca din prima zi de scoala, pentru clasicele buchete de flori
Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar prevede: Comitetul de parinti al clasei poate propune in adunarea generala o suma minima cu care parintii elevilor clasei sa contribuie la intretinerea, dezvoltarea si modernizarea bazei materiale a clasei sau a unitatii de invatamant. Regulamentul precizeaza, de asemenea, ca aceasta contributie nu este obligatorie, iar neachitarea ei nu poate limita exercitarea de catre elevi a drepturilor prevazute de prezentul regulament si de prevederile legale in vigoare.
Profesorii care le cer elevilor bani pentru scoala ar putea ajunge la inchisoare. Aceeasi pedeapsa ii paste si pe parintii care strang bani pentru fondul clasei. Un parlamentar vrea sa desfiinteze acest obicei si a scris o lege in acest sens.
Dumneavoastra sunteti de acord cu aprobarea unei legi care sa pedepseasca cu inchisoarea profesorii si parintii care strang bani pentru fondul clasei? Lasati opiniile Dvs. folosind formularul de comentarii!
Un articol ce te face sa gandesti…..