Joi, 5 iulie, incepe prima etapa de admitere in licee. Vezi calendarul acestei etape, vezi cand are loc repartizarea computerizata, care este metodologia, ce li se recomanda elevilor si parintilor, vezi cand au loc urmatoarele etape de admitere in licee! Peste 500 de elevi vor fi admisi in clasa a IX-a la unitati de invatamant din Capitala cu medii cuprinse intre 3,33 si 4,99, la polul opus fiind 20 cu media generala 10 si alti 156 care au intre 9,90 si 9,99, potrivit centralizarii realizate de ISMB.
Înscrierile, care se desfăşoară într-un centru special amenajat la Şcoala nr. 1 „Sf. Voievozi” din sectorul 1, continuă până duminică inclusiv. Sâmbătă şi duminică, înscrierile se fac între orele 9.00 şi 16.00.
Comisia municipală a anunţat că, pentru optimizarea activităţii de organizare a admiterii celor care provin din alte judeţe, candidaţii se vor prezenta la centrul special de înscriere cu fişa de înscriere eliberată de unitatea şcolară absolvită de candidat, care va avea număr de înregistrare şi ştampilă, buletin de identitate sau carte de identitate (original şi copie xerox), număr de telefon pentru eventuale comunicări. Candidaţii vor fi însoţiţi, la înscriere, de părinte sau de tutore.
Astfel, opţiunile din fişele de înscriere ale candidaţilor din alte judeţe vor fi completate la centrul special de înscriere, nu la şcoala de provenienţă, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).
În vederea completării opţiunilor pentru unităţile de învăţământ din Bucureşti, candidaţii beneficiază la centrul special de înscriere de la Şcoala „Sf. Voievozi” de prezenţa unui profesor consilier şi au la dispoziţie, pentru consultare, broşura „Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat 2012-2013”.
Sâmbătă, duminică şi luni va avea loc verificarea fişelor editate pe calculator.
La nivel naţional, peste 160.000 de elevi sunt aşteptaţi să se înscrie la admiterea în liceu, prima etapă de repartizare computerizată urmând să aibă loc în 14 iulie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Peste 500 de elevi din Capitală vor intra la liceu cu medii între 3,33 şi 4,99
A fost publicată Ierarhia la nivel județean/ a municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a. | |||
În secţiunea Planul de şcolarizare 2012 au fost publicate listele cu specializările, liceele şi şcolile din judeţe, precum şi numărul de locuri disponibile pentru Admiterea în licee 2012. Datele sunt parţiale si pot suferi modificări. | |||
Au fost publicate Ghidul admiterii computerizate și clarificări privind Algoritmul de repartizare în licee 2012. | |||
Site-ul ADMITERE 2012 a fost publicat. Site-urile Admitere 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011 sunt disponibile în continuare la această adresă (Admitere 2004), această adresă (Admitere 2005), această adresă (Admitere 2006), această adresă (Admitere 2007), această adresă (Admitere 2008), această adresă (Admitere 2009), această adresă (Admitere 2010) și această adresă (Admitere 2011). |
Inscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţare de la bugetul de stat.
În cazul in care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a
c) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale
d) nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale
e) nota obţinută la proba de limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă, susţinută conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învaăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
Candidaţii pot participa la repartizarea computerizată într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor la admiterea în liceu se face prin completarea fişelor de înscriere, conform modelului stabilit de Comisia Naţională de Admitere.