Studenti - Sida

Academia Europeană de HIV/SIDA şi Centrul Regional HIV/SIDA Iaşi lansează joi, 2 decembrie 2010, proiectul „Ştiinţă şi spiritualitate. Parteneriat pentru viaţă” ce are ca obiectiv creşterea aderenţei la tratament a persoanelor seropozitive.

Lansarea proiectului va avea loc în cadrul unui eveniment de amploare organizat la Hotelul Mitropoliei din Iaşi la care vor participa Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel – Preşedinte al Academiei Europene de HIV/SIDA, Prof. Carmen Dorobat – Coordonator al Centrului Regional Iaşi, Iulian Petre – Preşedinte Executiv UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Pacienţilor afectaţi de HIV/SIDA), reprezentanţi ai Patriahiei şi Mitropoliei Moldovei, reprezentanţi ai Centrului Regional HIV/SIDA Iaşi şi reprezentanţi ai Academiei Europene de HIV/SIDA.

În cadrul evenimentului de lansare „Stiinta şi spiritualitate. Parteneriat pentru viaţă.”, compania MSD – lider mondial în industria sănătăţii şi partener al proiectului – a anunţat demararea unui program de recompensare a studenţilor seropozitivi cu rezultate deosebite la învăţătură şi cu posibilităţi financiare reduse.

Programul are că scop atât integrarea socio-profesională a persoanelor seropozitive cât şi încurajarea contribuţiei active în luptă împotriva discriminării persoanelor cu HIV şi constă în acordarea anuală a Bursei Universitaria în valoare de 2500 de euro unui tânăr seropozitiv care îndeplineşte următoarele condiţii:

– are 18 ani împliniţi la data depunerii aplicaţiei pentru solicitarea bursei
– se află sub tratament în evidenţa Centrului Regional HIV/SIDA Iaşi
– poate face dovadă că urmează cursurile unei instituţii de studiu superior acreditată de Ministerul Învăţământului şi are media de final de an de peste 7.5
– poate face dovadă că veniturile curente nu îi sunt suficienţe pentru continuarea studiilor universitare
– este implicat activ în viaţă socială a comunităţii locale (este membru în ONG-uri locale, în asociaţii de studenţi sau comunităţi de tineri)

Aplicaţia trebuie trimisă pe adresă de e-mail a Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Pacienţilor afectaţi de HIV/SIDA (unopa@unopa.ro) în intervalul 1 ianuarie – 30 februarie 2011. Evaluarea dosarelor se va realiza de către un comitet format din 3 reprezentanţi ai părţilor implicate (UNOPA, Centrul Regional Iaşi şi MSD) până la data de 15 martie 2011. Nominalizarea şi anunţarea câştigătorului vor avea loc pe 30 martie 2011 pe site-ul UNOPA – www.unopa.ro.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACTEAZA - NE

Nu suntem disponibili momentan. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând posibil.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont