200 de studenţi din întreaga ţară se reunesc la Timişoara în perioada 2 -8 august ca să le dea note guvernanţilor şi universităţilor cu privire la responsabilitatea în educaţie de care dau dovadă.

Evenimentul este organizat în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, care este cel mai important eveniment studenţesc al anului. “Împreună vom fi un singur glas la Timişoara. Educaţia nu este o marfă! Este un bun şi o responsabilitate socială. Educaţia nu reprezintă o cheltuială, ci mai curând o puternică investiţie în viitorul societăţii!”, transmit reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti (ANOSR), organizatorii acţiunii din Timişoara.

Tema din acest an a forumului este “Responsabilitate pentru Educaţie!”, temă care continuă iniţiativa legislativă a ANOSR care a fost lansată în toamna anului trecut, prin care studenţii doresc să determine guvernanţii să ia măsurile necesare astfel încât educaţie din România să fie finanţată corespunzător. Deschiderea forumului are loc vineri, 2 august, de la ora 15.00, la Opera Naţională Română.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont