Care este rolul femeii? Un articol ce merita citit!

Patru tablete despre deprinderile si desprinderile exercitate, de secole, de citeva milioane de femei si de barbatii lor, care nu se lasa cu nimic mai prejos.

Prin anii saptezeci s-au ridicat nervoase si-au cerut emanciparea deplina. Chiar si unii barbati sustineau prin carti ca lumea se va putea lipsi de elementul masculin in obtinerea generatiilor urmatoare. Acum, Cancan, Libertatea, Click si-alte cele se dau de ceasul mortii sa gaseasca secretul care i-ar mai putea subjuga: „Ataca-i punctele slabe”, „cum sa-l innebunesti”, (mai) „gateste”. In privinta diviziunii muncii pe sexe, lucrurile chiar ca s-au incilcit de tot. Replica barbateasca, prin Playboy, suna asa: „Zece metode de a-ti bate nevasta fara sa-i lasi urme.”

Zau ca nu m-as teme

De la niste versuri banale, anonime, era sa mi le ridic in cap pe colegele de camera, daca mai insistam. Anume acele stihuri imi placusera, in care o japoneza declara ca nu s-ar teme de nimic chiar daca s-ar afla pe virful unui munte, chiar daca i-ar spala camasa iubitului in ape reci, chiar daca ar coase toata ziua sau ar ara pe orice vreme, numai de-ar fi impreuna. Versurile cu pricina fac parte dintr-un cadouas la vreo suta de mii si douazeci de pagini, ilustrat cu roze si spini, capsuni si panglicute, care scrie negru pe roz de la prima fila: „de la…, pentru…”. Voltaire, Chopin, Shakespeare amestecati de-a valma cu anonime care ofteaza dupa micul dejun luat in cine stie ce budoar roz, asta aduna carticica. Dintr-o data, versurile amintite le-au suparat pe fete, le-au tradat, le-au miniat.

El, barbatul, el era subiect al asteptarii si adorarii, nu invers. El statea degeaba, in timp ce ea mozolea rufe in torentele muntelui, ara sau cirpea. Revolta „simonbeauvoiriana” a aprins camera mai ceva ca o demonstratie feminista. Japoneza aceea indragostita reusise sa evoce un intreg folclor al femeii bune doar la smotru, vesnic impovarata, care si-ar dori pentru fete nenumarati servitori si-un print darnic cu familia ca sot. Iarasi le facea femeia pe toate, ba s-a mers mai departe cu presupunerile si-am vazut-o pe sarmana asiatica la sfirsitul zilei supusa la alt chin. „Si dupa o zi ca asta, tusti in pat, nu?” Sincer, n-am incetat sa ma intreb unde era el, barbatul iubit din versurile anonime.

N-as concepe sa fi fost in alta parte decit la vinatoare.

Femeia multifunctionala e de cind lumea si pamintul. Ea e aspiratorul, administratorul si omul din umbra al gospodariei. La noi, in Balcani, ea nu se ia in casatorie, ci se cumpara in functie de coloritul solicitantului, cu pamint, cu „cocosei „, cu valuta, de la parinti adiacenti. Regula are si exceptiile de rigoare, mai ales de cind, pe piata rom=neasca, a aparut EL, inamicul numarul unu al barbatului de pretutindeni. Acest EL s-a apucat sa emancipeze femeia bagindu-i in capsorul influentabil prostii reformiste, cum ar fi: A-ul Triplu: „Activa, atractiva, actuala”, „Cum sa faci striptease pentru barbatul tau” sau „10 pasi spre aburirea completa a partenerului”. Dar cea mai importanta regula a noii ordini este educatia.

O fata „versata” trebuie sa fie mereu informata. Asa a gindit si Piranda dupa ce a terminat de studiat un pictorial din ultimul numar al revistei favorite. Ceva s-a schimbat atunci si Piranda a simtit ca viata ei urma s-o ia pe-un alt fagas. Hotarise sa mearga la cursurile serale de limba romana! Puradeii puteau sa mai astepte, dar barba tul… Ei, cu barbatul era alta problema: o gelozea de-o innebunea. Dar ea era pregatita. In prima seara cind el a intrebat-o „Fa, unde-ai fost?”, ea i-a vorbit de idealurile de evolutie, de… „Fa, tu ma inseli?”, a intrerupt-o el. Se pare ca nu mai exista, dom’le, comunicare intre sexe, dar Piranda nu s-a descurajat. Si dupa prima saptamina rezultatele erau vizibile: la eterna intrebare „Fa, tu ma inseli?”, ea a raspuns intr-o romana perfecta: „Indubitabil!”

E-n noi o herghelie de falnici armasari

Fetita asta nu tine la dunga pantalonilor. Si nu tine sa-i deschid usa barului, sa-i car gentuta de dama prin oras, sa string masa, sa nu fac firimituri, sa nu ma culc imbracat ori sa-mi dezbrac puloverul pe fata. Nici eu nu ma-mpiedic de „eu nu cos, nu spal, nu calc?”, faca ce-o vrea. Noi doi nu existam. Desi, eu sint aici si ea o fi pe undeva. Si ma gindesc: „E-n noi o herghelie de falnici armasari”. Si de citiva ani, tot tropaind asa, in vreo 658 de seri am urcat Copoul, iar ea in toate aceste seri il cobora ori imi era in spate.

Aceleasi urcusuri si coborisuri li se intimpla inevitabil altora, in Buhusi, pe centru, intre gara si Casa de Cultura, ori in Florenta, intre Dom si Piata De la Signoria. Si de-as avea ochi sa-i deschid, as vedea inlantuiri in dansuri si luni de miere si miri aruncati deasupra lumii din avion si bungee-jumping si prunci si canapele ude si mame care nu se supara. Si ma opresc in fata reclamei cu motoras ce intoarce pe-o parte si pe alta intrebarile „Eu sa cos, sa spal si sa calc?” si „Eu sa vin devreme acasa?”, si-mi pare cusuta cu ata alba. De parca ea n-ar putea intirzia in fata unui cocktail bine-facut. Si el? Ca doar am vazut si barbati la cratita. Petrisor? Nu inteleg, ce-i de schimbat?

Mireasa far’ de zestre

Sora mai mare l-a luat asa, mai tare, cu speranta ca o sa-i taie din avint. Pai asta mica nu stie nimic sa faca, da’ absolut nimic, nici mincare, nici curat, nu stie nici macar pe ce lume se afla. De zestre nici nu poate fi vorba si… Da, spuse el, dar dumneavoastra nu v-ati gindit ca noi ne iubim si atunci a amutit. Si s-au luat, fara prea mult tam tam si fara alte negocieri. Asa au vrut. Au stat la inceput la gazda, in case mai mult sau mai putin darapanate. E drept ca tinara sotie nu stia sa gateasca insa isi astepta nerabdatoate barbatul sa vina de la serviciu sa spele vasele murdare, cocotate de ea sus, pe dulap. Odata i-a adus o gaina sa incerce un bors si multa vreme s-au mirat de ce gaseau in farfurie, printre taitei si zarzavaturi, graunte.

Ce-i in gusa… Invata din mers, de la babele „gazdoaice” sa faca mincare si facea intocmai, chiar daca se intreba de ce tata Veta, de exemplu, taie „buruienile” culese din gradina si le arunca in oala fara sa le spele. Asta e, acasa era obisnuita sa o vada pe maica-sa cum robotea neincetat si nu-i lasa nici pe ea, nici pe fratii ei sa o ajute. Stia in schimb sa cinte la acordeon. Cu timpul, nici ea nu mai tine minte, a inceput sa faca mincare buna. La Singeorz i-a aratat o unguroaica, cu care se imprietenise, ca nu-i greu sa impletesti.

Au venit apoi copiii, trei la numar si spala aproape zilnic cazi de rufe. Nu-i lasa sa faca nimic, poate pentru ca nici maica-sa nu o lasase. Imi pare rau ca nu am auzit-o niciodata pe mama cum cinta la acordeon.