Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică (OECD) a publicat recent studiul anual „Educaţia dintr-o privire”, care prezintă un peisaj educaţional dominat de universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite, precum Harvard, MIT, Stanford, Oxford sau Cambridge.

Cu toate acestea, testele aplicate studenţilor au arătat un set de naţionalităţi cu totul diferite. Astfel, cei mai inteligenţi studenţi sunt (în ordine) cei din Japonia, din Finlanda şi din Olanda. Urmează în top 10 Australia, Norvegia, Belgia, Noua Zeelandă, Anglia, Statele Unite şi Cehia.

Dintre acestea, doar Marea Britanie şi Statele Unite deţin poziţii dominante şi în clasamentul global al universităţilor. Situaţia este oarecum surprinzătoare şi demonstrează faptul că şi sisteme educaţionale cu costuri mai mici pot fi performante. Olanda, spre exemplu, are taxe de şcolarizare mult reduse dar reuşeşte să depăşească Statele Unite, unde taxele se ridică la zeci de mii de dolari anual.

Chiar dacă acurateţea raportului este de multe ori pusă la îndoială, el trebuie luat în seamă în condiţiile în care universităţile din lumea întreagă ajung să se lupte pentru elevi, folosind de multe ori tehnici de marketing similare brand-urilor.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont