Colocviul internaţional cu caracter aniversar „Eugeniu Coşeriu – 90 de ani de la naştere”

Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Filialei Iaşi a Academiei Române, împreună cu Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi organizează, în perioada 27-29 iulie 2011, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Chişinău, Colocviul internaţional cu caracter aniversar „Eugeniu Coşeriu – 90 de ani de la naştere”. Lucrările colocviului, la care vor lua parte cercetători din Germania, Austria, Franţa, Ucraina, Republica Moldova şi România, vor începe miercuri, 27 iulie a.c., la sediul Filialei din Iaşi a Academiei Române, (Bd. Carol I, nr. 8), la ora 9.00, şi se vor încheia vineri, 29 iulie, la Bălţi, Republica Moldova.

Prin această importantă manifestare ştiinţifică internaţională, comunitatea ştiinţifică şi academică doreşte să marcheze profilul postum al lui Eugeniu Coşeriu (1921 2002), fost profesor de lingvistică generală şi de filologie romanică la Universităţile din Tübingen şi din Montevideo, doctor honoris causa la peste 30 dintre cele mai prestigioase univeristăţi şi membru al celor mai importante academii de ştiinţă din lume.
La 10 ani de la încetarea sa din viaţă, marele învăţat de origine română este considerat creatorul celei mai complete şi mai convingătoare doctrine lingvistice a modernităţii.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont