CONCERT DIN MUZICĂ DE BACH
– prezentare generală –

Hortensia Papadat-Bengescu
Hortensia Papadat-Bengescu este cea dintâi mare prozatoare din literatura română, creatoarea romanului citadin modern, analist al sufletului feminin.
Continuă romanul – cronică de familie al lui Duiliu Zamfirescu (ciclul Comăneştenilor), prin ciclul Hallipilor, înscriindu-se astfel între marii scriitori ai literaturii universale care au scris cronici de familie: Emile Zola, Galsworthy(Forsyte Saga), Roger Martin du Gard (Les Thibault).
În ciclul Hallipa se înfăţişează evoluţia mai multor familii care au reuşit să se îmbogăţească, iar urmaşii acestora manifestă lipsă de energie şi interes pentru acumulare, descoperind plăcerea luxului şi a spiritului, deliciile vieţii mondene.
Aşa cum aprecia G. Călinescu, “întâiul roman notabil, şi poate cel mai bun, este Concert din muzică de Bach”.
Nucleul central al acestui roman în jurul căruia gravitează existenţa personajelor, este pregătirea unui concert muzical, cu care prilej se hotărăsc destine: amorul Elenei Drăgănescu, ascensiunea politică şi materială a lui Lică Trubadurul (printr-o femeie), moartea Siei. Concertul este oferit de către Elena Drăgănescu, fiica moşierului Hallipa şi soţia unui industriaş bogat, familiei, rudelor şi prietenilor, lumii “bune” din Bucureşti. La concert este invitat şi marele pianist Marcian, vrând să ofere o dovadă a rafinamentului intelectual. Romanul se încheie cu amânarea, din nou, a concertului. Altă linie a acţiunii îl prezintă pe Lică Trubadurul, rudă mai depărtată a Elenei, fire boemă şi uşuratică, pe care Ada, o parvenită poreclită Făinăreasa, plăcându-l, îl angajează pentru a se ocupa de caii de rasă ai prinţului Maxenţiu, soţul ei, bolnav de tuberculoză. De fapt, în roman este prezentată soarta a trei grupuri principale: familia Elenei Drăgănescu, casa prinţului Maxenţiu şi casa profesorului Rim. Profesorul Rim e căsătorit cu “buna Lina”, care în tinereţe avusese o legătură necunoscută de ceilalţi cu Lică Trubadurul. Rodul acestei relaţii este Sia, care moare în urma unei naşteri dificile.
Sunt urmărite eforturile de a parveni ale Adei Razu, “făinăreasa”, căsătorită cu prinţul Maxenţiu pentru titlul său nobiliar. Aceasta se lasă cucerită de farmecul frust al lui Lică.
Sunt descrise pregătirile pentru concert, precum şi începutul iubirii dintre Elena Drăgănescu şi muzicianul Victor Marcian. Concertul este precedat de înmormântarea Siei, ceremonie la care personajele sunt prezentate, fiecare, cu gândurile şi cu preocupările lor.
Personajele sunt supuse unei adânci analize în zonele obscure ale conştiinţei. Tehnica portretistică este modernă – un personaj prezentat cu multiple şi variate imagini ale mai multor personaje, ale personajului însuşi sau conturat de către autoare. Eroii sau eroinele se prezintă cu o imagine dublă: exterioară (masca) pentru salvarea aparenţelor, şi lumea interioară stratificată. Un personaj capătă contur prin orchestrarea monologurilor interioare. Acelaşi individ are multiple ipostaze, în funcţie de momentele diferite ale vieţii lui, de situaţiile în care se află. Complexitatea sa se dezvăluie în timp (Gh. Lăzărescu, Romanul de analiză psihologică în literatura interbelică). Se adaugă povestirea unor fapte din trecutul personajelor sau se indică filiaţii care le pun într-o lumină nouă, tehnica mascată de aerul de bârfă de salon al relatărilor (G. Călinescu).
Personaje groteşti şi patologice cu valori simbolice, o întreagă estetică a urâtului, sugerează tare biologice şi sociale (Gemenii, Mika-Lé, Rim sunt monştri fizic şi moral).
Ada Razu, orfană şi majoră, cu avere proprie, se măritase cu prinţul Maxenţiu pentru a-şi satisface aspiraţiile nobiliare: “Ştia că l-a luat pe prinţ să-l plătească”.
Scriitoarea prezintă date esenţiale atât despre aspectul fizic, cât şi despre viaţa ei: costelivă, campioană la tenis şi la dans, oacheşă şi păroasă; faţa negricioasă şi ochii aprinşi; mâinile slabe, negre, cu inele mari, printre care un safir uriaş; senzuală şi capricioasă călărea admirabil.
Cu un bărbat atins serios de tuberculoză, fire mondenă şi de o frivolitate evidentă, vulgară, este prea proaspăt căsătorită cu prinţul (doi ani) pentru a se expune dezinvolt cu Lică. De aceea, pune la cale, de la început, o abilă şi perseverentă acţiune de a-l introduce pe amant în lumea “bună” şi de a fi acceptat. În acest scop, se foloseşte de boala lui Maxenţiu pentru a primi vizite cât mai multe, lăsând impresia că este devotată soţului ei. Aflând că Lică Trubadurul era unchiul “înfumuratei” doamne Hallipa-Drăgănescu, se gândeşte la o posibilă apropiere a lor şi la pătrunderea la recepţiile Elenei. În acest scop începe o asiduă propagandă pentru concertul Elenei, văzând în acesta un mijloc de a asigura viitorul cât mai onorabil lui Lică. Decisă să păstreze aparenţe cât mai onorabile, urmărindu-şi cu cruzime scopul, îl scoate pe Maxenţiu, bolnav cum era, la parada sportivă, când va oferi publicului prezenţa lui Lică angajat la grajdurile sale, pe care societatea “trebuia să-l înghită”.
Ada este prezentată şi prin prisma lui Lică, care o vede ca pe “o ţigăncuşă uscată ca un drac, cu buze roşii ca sângele închegat şi cu o pereche de ochi aprinşi…”, zicându-şi în sine: “Ce gaşperiţă”, sintetizând astfel, dintr-o privire, calitatea femeii.
Lui Marcian, însă îi scapă partea vulgară şi viţioasă a firii ei, crezând-o, în naivitatea şi optimismul său, “femeie de treabă”.
Maxenţiu reflectă preocuparea scriitoarei pentru studiul stărilor maladive, declinul fizic, scoţând la suprafaţă intime şi neprevăzute reacţii ale bolnavului, care manifestă o anumită plăcere în a se autoobserva. Şi “prinţul” avea “un secret” legat de familia sa, de care nu-i plăcea să se vorbească, deşi Ada îl “atingea” cu cruzime uneori: mama lui era o binecunoscută cântăreaţă franceză de variété, ce avea domeniul Plăiesele ca dar de la un prinţ bătrân, tată prezumtiv al lui Maxenţiu, care-l cunoscuse totuşi.
Ada, în sinea ei, îşi spune, despre Maxenţiu: “S-a ramolit de tot! gândi. Ce sunt ochii ăia galbeni? Stârpitură de viţă mare. Nobil am vrut, nobil am!”.
Hortensia Papadat-Bengescu se opreşte îndelung asupra metamorfozei personajului sub influenţa bolii, înregistrând conştiinţa iremediabilului, evoluând de la stările de răutate şi egoism la indiferenţa totală asupra a tot ce înseamnă viaţă, contactul cu exteriorul.
Personajul lasă impresia că se devorează singur, cu cruzime, detaşat total de viaţă, frizând anormalul.
Lică Trubadurul îmbogăţeşte galeria tipologică a parvenitului, în timpurile moderne; fire boemă, cu apucături de fante de mahala. Despre el aflăm că era certat cu familia pentru că nu învăţase carte, având neamuri “procopsite”, de pildă Lenora, sora lui, care, de când se măritase cu moşierul Hallipa, îl “trata” ca pe câinii bărbatului ei.
Cu un fizic agreabil, “subţirel, sprinten, cu figura plăcută, cu ochii vioi de veveriţă, părul negru din care se lăsa o buclă mare pe frunte, cu mâinile şi picioarele mici şi subţiri şi dinţii albi mărunţi, avea aerul unui ţângău.”
Fire vagabondă, “de pe când era mic fugea de-acasă, îi rămăsese ca tuturor vagabonzilor dragostea de a trăi pe drumuri, […] hai-hui şi rentier, deoarece nu se lăsa niciodată fără 5 lei în buzunarul pantalonilor”.
Prinţul Maxenţiu îl califică de la început: “haimanaua de uliţă”, “şnapanul”.
Guraliv, cu un vocabular picant, deşi era “destul de delicat”, sobru şi econom cu punga lui, ştie să profite, comandându-şi haine cu croială englezească, pe banii Adei, aşa încât era o plăcere să-l priveşti.
Mini, când îl vedea la Rim, avea o tresărire pe stradă, îi părea “un haiduc modern a cărui pădure e oraşul”. Era temperat şi nimeni nu-l văzuse beat. “Nimic nu-i plăcea mai mult ca banul dobândit lesne şi prin şiretlic”.
Sia, fiica lui dintr-o legătură de tinereţe cu buna Lina, posacă, ursuză şi greoaie, cu o fire primitivă, vulgară, cu minte “strâmtă”, fusese instalată în familia dr. Rim ca infirmieră. Are un sfârşit tragic.
În roman trăiesc nu numai o lume bolnavă, ci şi anomalii (gemenii, încercări de sinucideri – Mika-Lé ) o viziune adânc pesimistă asupra vieţii, o umanitate dominată de instincte. Lumea aceasta urâtă, cu moravuri reprobabile, este învăluită în maniere, uzanţe care atenuează răul.
Îmbinarea originală dintre tradiţional şi modern este specifică Hortensiei Papadat-Bengescu.
Stilul – necăutat, anticalofil, rece, exact, ironic, analitic; preferinţă pentru stilul indirect liber (monolog interior indirect).
Hortensia Papadat-Bengescu se înscrie în galeria marilor romanciere ale literaturii universale: George Sand, George Eliot, surorile Bronté, Virginia Wolf.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Student pe net © 2018 - Toate drepturile rezervate.

sau

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account