Contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala (leul – RON) iar contabilitatea operatiunilor efectuate in valuta se tine atat in valuta cat si in moneda nationala (functie de cursul de schimb oficial al
valutei in raport cu leul la momentul operatiilor). Pentru necesitatile proprii de informare (care nu privesc contabilitatea oficiala) se poate opta pentru intocmirea situatiilor financiare intr-o moneda/ valuta stabila (functie de optiunea conducerii – EURO, USD, etc.).
Persoanele juridice organizeaza si conduc contabilitatea (fiind obligate la acest lucru atat de legislatia in vigoare – sub aspect punitiv legal – cat mai ales de necesitatile legate de organizarea eficienta a activitatilor – sub aspectul bunului mers al activitatilor). Conform ultimilor instructiuni aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare si raspund impreuna
cu personalul din subordine de organizarea si conducerea contabilitatii, in conditiile legii. Conform prevederilor legale, contabilitatea poate fi organizata si condusa pe baza de contract intre persoana juridica sau fizica si expertul contabil sau contabilul autorizat care raspunde conform legii. Ca sa se asigure de aplicabilitatea prevederilor sale, MF precizeaza ca va stabili, in functie de rata inflatiei si de dezvoltarea profesiei, limite valorice privind nivelul cifrei de afaceri de la care exista obligatia de a incheia contracte pentru intocmirea situatiilor financiare anuale numai cu persoanele fizice sau juridice autorizate (ei glumesc pentru a elimina posibilele acuzatii de discriminare utilizand si termenul „persoane calificate”).
Contabilitatea, ca disciplină ştiinţifică independentă, trebuie să ofere permanent fundamentele teoretice şi metodologice, ale categoriilor, convenţiilor, principiilor, faptelor şi noilor reglementări naţionale sau internaţionale practicate de economiile de piaţă dezvoltate dar şi de ţara noastră. Ea face parte din rândul ştiinţelor economice teoretico – aplicative motivată de următoarele caracteristici: a) are o metodă proprie de cercetare structurată pe legităţi sau principii genearle şi convenţii acceptate pe plan-naţional şi internaţionale elementele-care-defmesc îi conferă un univers propriu unitar de cercetare la nivel microeconomic(restrâns) şi macroeconomic(mai larg, de mare întindere)folosindu-se de categorii economice cu procedee specifice şi comune, cu descoperirea de legităţi necesare de funcţionare fluentă a unităţilor economice.
Obiectul de studiu al contabilităţii îl formează circuitul mişcărilor de valori patrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice, împreună cu faptele provocate de : 1) multitudinea operaţiilor economico – financiare şi fenomenelor economice care au loc la nivelul unei unităţi economice numite entitate (pe fazele – procesele – stadiile circuitului economic); 2) multitudiena raporturilor economico-juridice care iau naştere în cadrul entităţilor economice şi între acestea pe care le evidenţiază sub formă de calcule cantitative şi valorice ; 3) întocmeşte sistematic la anumite perioade de timp (zilnic,saptamanal,decadal, lunar, trimestrial,semestrial,anual), înregistrarea şi efectuarea de calcule de sinteză ale stării şi dinamicii patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
Contabilitatea a evoluat continuu şi s-a impus, mai ales, prin funcţiile exercitate : funcţia de înregistrare şi prelucrare operativă,cronologică şi exactă a operaţiilor economico-fmanciare, rezultatelor, proceselor şi fenomenelor economice din unităţile patrimoniale fiind, de fapt, o bază de calcul reală pentru determinarea fiscalităţii de către stat; funcţia de observare şi informare asupra existenţei, stării, structurii şi dinamicii patrimoniului care ne arată, în timp real, modul de utilizare a resurselor materiale, umane, financiare, cheltuielile efectuate şi veniturile obţinute după faptele şi fenomenele trecute cu corecţiile necesare; funcţia de control (audit) gestionar a modului de administrare, păstrare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti şi a rezultatelor obţinute privind gradul de eficienţă înregistrat, cu respectarea disciplinei financiare; funcţia previzională (de prevedere) necesară estimării economice şi luării deciziilor eficiente pentru tendinţele viitoare de -dezvoltare pe-baza datelor înregistrate ş-i prelucrate, probate şi stocate, aferente unei perioade deja încheiate; funcţia probatorie -juridică necesară stabilirii răspunderii materiale, administrative şi penale, pe baza datelor din documentele justificative pentru soluţionarea litigiilor care pot apărea în relaţiile economico -sociale. Prin aplicarea simultană a funcţiilor, atribuţiilor şi sarcinilor sale contabilitatea a inspirat o încredere nebănuit de mare despre păstrarea nedeformată a imaginei trecutului, reflectarea fidelă a prezentului şi a prevederii acţiunilor viitoare ale unei entităţi (unităţi) economice. Pentru exercitarea funcţiilor enunţate, ea va îndeplini numeroase atribuţii şi anume: 1) de a furniza date şi informaţii necesare elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli; 2) înregistrarea cronologică a operaţiilor economico – financiare şi aplicarea de măsuri de creştere a eficienţei economice, de întocmire zilnică a documentelor de bază şi de sinteză, dar şi unele sarcini; 3) de a defini şi delimita obiectul de studiu cu o terminologie precisă, identică pentru toţi utilizatorii de informaţii ; 4) elaborarea mijloacelor pentru aplicarea în practică a principiilor, normelor şi convenţiilor contabile (documente, registre, fişe, chitanţe etc).
Ca ştiinţă teoretico-aplicativă, aduce în discuţie întrebări, idei, concepte, principii şi soluţii privind organizarea şi administrarea raţională a patrimoniului persoanelor juridice şi fizice. Pentru specialiştii din activitatea economică (şi nu numai pentru ei) în calitatea lor de participanţi la viaţa socială şi de creatori de bunuri şi servicii, dar şi în calitatea de consumatori, vor găsi în capitolele realizate primele răspunsuri la judecăţile economice şi instrumentele şi procedeele folosite de mecanismul complex „nepărtinitor, foarte dur dar drept” al contabilităţii.
Lucrarea de faţă se ocupă, în esenţă, cu tratarea restrânsă a definirii obiectului de studiu, a metodei şi principiilor contabilităţii, împreună cu tehnicile ei de lucru legate de drumul sau treptele pe care trebuie să-1 parcurgă în practică prin: dubla reprezentare cifrică a patrimoniului sau a circuitului mişcărilor de valori patrimoniale dintr-o întreprindere – unitate economică prin intermediul bilanţului dinamic, ca primă treaptă a metodei; logica şi raţionalitatea sistemului de calcul contabil digrafic, cunoscut sub denumirea de contabilitatea în partidă dublă sau a dublei înregistrări a elementelor patrimoniale dintr-un perimetru de mică (firmă-unitate)sau de mare întindere (ramură)şi a operaţiilor economico-fmanciare cu ajutorul conturilor (prin corespondenţa lor); consemnarea operaţiunilor economice în documente justificative ale contabilităţii şi necesitatea realizării unei imagini globale a calculelor periodice de sinteză consemnate în balanţele de verificare a conturilor (sintetice şi analitice), determinarea costurilor de producţie, inventarierea patrimoniului, rapoarte contabile periodice- lucrări de închidere a exerciţiului financiar concretizate în situaţiile financiare anuale (bilanţul contabil trimestrial, semestrial, anual, la început de activitate sau la sfârşit de activitate; contul profit şi pierdere; situaţia modificărilor capitalului propriu ; situaţia fluxurilor de trezorerie ; note explicative la situaţiile financiare anuale etc. întâlnite în treapta a treia a metodei contabilităţii).
Confruntata cu mediul economic si social, in plina transformare, contabilitatea se cauta pe sine, se cauta prin raportare la viitor examinandu-si trecutul si prezentul. O asemenea miscare are loc intre empirism si rational, intre tehnici si conceptualizari, intre nevoia de universal si nevoia de specific, intre juridic si economic.
Din totdeuna contabilitatea si-a atras calitatea de matrice sau punct de referinta pentru tot ceea ce este cercetare de detaliu si implicit practica in domeniu.
Raportata la nevoia universitara cartea ofera fundamentele teoretice si metodologice a noii contabilitati din Romania, de aceea ea ofera idei, concepte, teze si solutii privind organizarea si functionarea contabilitatii.
Capitolul 1
Contabilitatea – componenta principala a sistemului informational economic
1.1 Obiectul contabilitatii
Contabilitatea este o componenta a sistemului stiintei economice. Ea are ca obiect stiinta conturilor, conturi prin care se efectueaza evidenta valorilor in miscare, inclusiv a unitatilor fizice, cand valorile sunt exprimate si prin acestea.
Contabilitatea este o tehnica cantitativa de colectare, tratare si interpretare a informatiei, aplicata faptelor materiale, juridice si economice manifestandu-se in patrimoniul subiectelor economice ca individ, firma, intreprindere.
Contabilitatea la origine avea un rol juridic de proba si de control. Ea a evoluat mult, in prezent ea este un mijloc de calcul economic si un instrument de gestiune.
Contabilitatea a existat din cele mai vechi timpuri. C.G.Dumitrescu in “Istoria contabilitatii” arata ca, grecii au imprumutat tehnica contabila de la egipteni si ei au trecut-o romanilor. Dar se pare ca evidentele contabile sunt mult mai vechi in istoria omenirii. Codul lui Hamurabi arata ca asiro-caldeenii utilizau documente justificative si aveau notiuni de Activ si Pasiv, multe din tablitele de lut descoperite la civilizatiile din Orientul Mijlociu, reprezinta conturi de operatii financiare ale marilor temple. Chinezii tineau numai evidenta cantitativ. Grecii au avut evidente pentru activitatile economice. Romanii au avut organizare contabila atat pentru patrimoniul public, cat si pentru patrimoniul particular. Bancherii romani intocmeau periodic si balanta de verificare. Operatiile iregistrate in contabilitate de romani erau exprimate in unitati de masura si in valori.
Contabilitatea in partida dubla s-a nascut ca urmare a practicii contabililor din Venetia si Genova. In anul 1494, Luca Paciolo descrie contabilitatea in partida dubla intr-o lucrare de matematica si geometrie. Dupa aparitia acestei lucrari, aplicarea contabilitatii in partida dubla se raspandeste in tarile Europei.
In ce priveste aplicarea contabilitatii in partida dubla in Romania, mentionam aparitia in 1637 a Pravilei Comerciale, in Transilvania, in care erau si reguli de aplicare a contabilitatii. Este de retinut ca in Monitorul Oficial al Moldovei din 1859 a fost publicata structura cursului de contabilitate conceput de Ion Ionescu de la Brad, in 15 lectii. Invatamantul comercial in limba romana a aparut in Transilvania, Moldova, Muntenia si la Bucuresti in 1844. In anul 1913 se infiinteaza Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale la Bucuresti. Prezenta unei scoli superioare cu caracter universitar determina publicarea unor lucrari de contabilitate.
Deci de-a lungul timpului s-a acumulat o bogatie importanta de teze, idei, concepte, teorii, principii si standarde cu privire la continutul contabilitatii. Evolutia contabilitatii a fost insotita pe plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa in cadrul mecanismelor de cunoastere si gestiunii a starii la un moment dat si a circuitului resurselor economice ale societatii. Mai importante sunt doua conceptii: prima trateaza contabilitatea ca teorie stiintifica, iar cea dea doua ca tehnica de culegere, prelucrare, stocare, transmitere si analiza a informatiilor. Analizand cele doua conceptii, putem spune ca ele nu sunt autentice.
Ca orice disciplina stiintifica, contabilitatea reprezinta simultan o teorie si metoda. In calitatea sa de teorie stiintifica, contabilitatea reprezinta un sistem de principii si cunostinte care explica si informeaza, iar ca metoda sau tehnica, un ansamblu coerent de procedee, instrumente prin care se observa si inregistreaza resursele economice ale societatii, separate ca utilitati patrimoniale.
In masura in care se accepta ideea ca prin vocatia sa, contabilitatea este o disciplina stiintifica ea isi defineste continutul obiectului sau de studiu, metoda de cercetare si pozitia sa in cadrul sistemului stiintelor economice.
Totusi, pe plan mondial, s-au conturat trei conceptii cu privire la delimitarea si definirea obiectului contabilitatii, respectiv:
1. Conceptia administrativa considera ca obiectul contabilitatii il constituie reflectarea si controlul, in expresie valorica, a faptelor administrative, in vederea sprijinirii managementului (conducerii), pentru a obtine un minim de eforturi (cheltuieli), maximul de efecte economice (rezultate-venituri).
2. Conceptia juridica considera ca obiectul contabilitatii il formeaza patrimoniul unui subiect de drept (agent economic), prin prisma relatiilor juridice, adica a drepturilor si obligatiilor pecuniare (materiale) ale unei persoane fizice sau juridice, in corelatie cu obiectele, adica cu bunurile si valorile corespunzatoare.
3. Conceptia economica sau financiara considera ca obiectul contabilitatii il constituie circuitul capitalului, privit atat sub aspectul destinatiei lui, cat si sub forma modului de dobandire, respectiv, sub forma de capital propriu si capital strain.
