Sa faci surf pe zapada poate fi o adevarata desfatare, mai ales daca iubesti libertatea si senzatiile „tari”. Nu-ti trebuie decat ceva energie, un dram de curaj si putina rabdare ca sa inveti miscarile de baza. Snowboarding-ul nu este deloc un sport dificil, totul e sa pui picioarele pe pamant la aterizare.

Si daca, totusi?

Te gandesti ca snowboarding-ul nu este pentru tine. Spui in sinea ta ca este un truc pentru persoanele imprudente, un adevarat sport pentru adolescenti sau pentru doritorii de senzatii tari. O isprava din care te alegi cu picioarele rupte, cu incheietura mainii scrantita si cu alte fracturi. Ei bine, te inseli!

Snowboarding-ul este un sport la indemana tuturor. Evident ca la inceput fesele iti vor fi mai de ajutor decat picioarele. Dar 3–4 zile de antrenament ar trebui sa-ti fie suficiente pentru a straluci in pulberea zapezii. Pentru inceput, contrar unei idei preconcepute, afla ca snowboarding-ul este mai putin periculos decat schiul. Acest lucru este dovedit de altfel si de statistici: snowboarder-ii (16% dintre sportivii zapezii) nu reprezinta decat 20% dintre persoanele accidentate fata de 78% care provin dintre schiorii alpini (79% dintre practicanti). Tu si genunchii tai veti fi mai in siguranta pe aceasta plansa de doar 1,60 m, ce deriva probabil din tavile cafenelelor, decat pe doua scanduri. Si apoi, daca devii putin ridicola, nu-i nici o problema. Insa e inutil sa abordezi in totalitate look-ul unui snowboarder impatimit (pantaloni largi, pulover lalai, caciula si ochelari de schi pe cap) si, mai mult decat atat, sa asculti muzica tehno garage pentru a avea prioritate pe pista: orice batranel scos de la naftalina ar putea la fel de bine sa faca asta. Dar asta nu e de-ajuns ca „sa te dai cu scandura”. Cu rabdare vei putea „invinge” acest sport, vei privi si te vei simti altfel in compania muntelui si a zapezii. Coborare placuta!

POST-scriptum

Daca vei mai avea cateva nelamuriri, ei bine, afla ca singurul lucru care conteaza inainte de a-ti lua avantul este sa stii daca esti „goofy” („stangace”, care va sa zica pe invers) sau „regular” (adica „normala”). Vei face surf cu piciorul drept inainte (goofy) sau cu piciorul stang inainte (regular)? Iata un mic truc: stai dreapta, cu picioarele alaturate si roaga pe cineva sa-ti dea un mic branci de la spate. Daca, pentru a evita caderea, pui spontan piciorul drept in fata, esti „goofy”, daca il pui pe cel stang, atunci esti „regular”. Daca ai tendinta sa derapezi in spate, atunci inseamna ca ai ales gresit piciorul.

Cum sa te sui in teleschi

Ramai incaltata doar cu piciorul din fata. Iti va permite sa te deplasezi cand astepti la rand, dar si sa-ti pastrezi echilibrul in timpul tractiunii. La plecare plansa trebuie sa fie bine orientata pe axa muntelui. Tine batul teleschiului intre picioare si asaza piciorul liber in legatura. O data ce ai pornit la drum trebuie sa mentii plansa cu toata suprafata ei pe zapada, incercand sa eviti canturile.

Daca mai multi schiori ti-au luat-o deja inainte, risti sa cazi din cauza urmelor lasate de ei. Redreseaza-te cu ajutorul piciorului din spate. Pozitia nu este prea confortabila, dar important este sa-ti mentii plansa pe axa muntelui. La destinatie, lasa batul teleschiului si incearca sa te indrepti catre pista.

INCEPE PE PICIOR BUN

Pentru a fi in forma pe zapada, invata sa te incalzesti inca de la poalele pistei. Si incepe chiar dinainte de a pleca in vacanta.

1. Stai intinsa pe spate, fara ca umerii si calcaiele sa atinga solul. Ridica-ti trunchiul, indoind genunchii catre umeri. Intinde-te din nou, fara sa pui umerii si calcaiele pe sol. Repeta miscarea de 20 de ori. Odihneste-te trei minute.

Varianta: fixeaza-ti picioarele sub un pat sau imobilizeaza-le cu ajutorul unui partener.

2. Stai intinsa pe spate, cu mainile la ceafa, fara ca umerii si calcaiele sa atinga solul. Ridica-ti trunchiul, indoind genunchiul drept spre cotul stang. Lasa-te pe spate si apoi continua cu celalalt picior. Repeta miscarea de 20 de ori. Odihneste-te trei minute inainte de a repeta ansamblul de patru ori.

Varianta: iti poti imobiliza picioarele ca in exercitiul de mai sus.

3. Stai intinsa pe partea stanga, cu bustul sprijinit pe bratul stang dinainte si pe mana dreapta. Ridica piciorul drept, intins, in directia capului. Odihneste-te trei minute. Repeta apoi ansamblul de patru ori pe fiecare parte.

Varianta: cu bustul pe sol si cu capul sprijinit pe mana stanga, atunci cand executi miscarea pe partea stanga, respectiv pe mana dreapta cand executi miscarea pe partea dreapta.

4. Stai intinsa, cu fata la sol, sprijinindu-te pe varfurile picioarelor, cu mainile pe sol si cu bratele departate. Flexeaza bratele, ridicand si coborand corpul. Tine spatele drept. Repeta de 20 de ori aceste miscari, odihneste-te timp de trei minute si repeta apoi ansamblul de inca patru ori.

Varianta: repeta exercitiile (flotarile) departand mainile cat mai mult.

Pilula de incurajare

Orice ar fi, nu te lasa pagubasa! Ce ar putea fi mai rau decat sa-ti scrantesti piciorul sau sa nu mai poti sta pe scaun din cauza durerilor de fese? Decat sa pierzi „feeling-ul” surfului pe zapada, mai bine nu te mai duce la munte deloc. O data ce ti-ai pus „plansa magica” in picioare, nici n-o sa-ti dai seama cum trece timpul. Micile (si probabil desele, la inceput) busituri n-or sa te faca decat sa lupti cu si mai multa indarjire impotriva muntelui si a aliatei sale – zapada. Vanataile or sa-ti treaca usor, dar amintirea primei lectii de snowboarding (si a primei cazaturi!) niciodata. Asa ca lasa-ti deoparte temerile si treci la treaba. Prietenii tai vor fi mandri de tine cand le vei povesti aventurile tale. Asigura-te mai intai ca nu au cum sa afle de cate ori „ai muscat” din zapada!

CURS ONLINE RAPID DE SNOWBOARDING

1. Incaltatul

Pentru inceput, nu-ti asuma nici un risc. E mai bine sa te asezi cu fundul pe zapada, de preferinta pe un teren plat, pentru a reusi sa iti instalezi picioarele pe o astfel de masinarie infernala. Incepe prin a-ti incalta piciorul din fata, apoi pe cel din spate. Fixeaza-ti calcaiul cat se poate de bine pe plansa si nu strange legaturile prea tare pentru prima oara. Le vei strange din nou inainte de a te avanta pe pista. Cand vei deveni mai sigura pe tine, te vei putea incalta din picioare. Un sfat: ramai cu spatele la panta si infunda usor in zapada cantul din spate al plansei, cel al calcaielor, pentru a o putea fixa.

2. Curs online de Snowboarding  Pozitia IN PICIOARE

Aceste sfaturi iti vor fi utile dupa ce te vei fi incaltat sau in cazul cazaturilor, foarte dese, de altfel, la inceput. Ai doua posibilitati: te ridici cu fata la panta („frontside”) sau cu spatele la panta („backside”).

In primul caz, te asezi in patru labe si iti strangi genunchii pentru ai aduce la nivelul mainilor. Apoi impingi in maini, incercand in acelasi timp sa-ti intinzi picioarele pentru sta dreapta.

Daca te ridici cu spatele la pista, infunda cantul interior in zapada. Impinge apoi cu bratele pentru a-ti putea ridica bazinul si incearca sa te pui pe picioare.

In ambele cazuri, incearca sa-ti mentii echilibrul, ramanand perpendiculara pe panta pentru a nu avansa. Ca masura de securitate, debuteaza cu un partener care sa te poata ajuta sa te ridici.

3. Curs online de Snowboarding  Demarajul

Pentru primii tai pasi, incepe prin a nu te incalta decat la piciorul din fata si incearca sa aluneci pe un teren plat. Te vei deplasa printr-o miscare asemanatoare cu cea pe care o folosesc patinatorii. Impingi cu piciorul din spate si nu il pui pe plansa decat atunci cand incepi sa aluneci. Snowboard-ul trebuie sa ramana pe un teren plat. Iti poti tine echilibrul cu ajutorul mainilor.

Atunci cand vei stapani aceste notiuni elementare, te vei incalta si cu celalalt picior si vei incerca sa trasezi cateva urme pe un teren putin inclinat. Greseala cea mai frecventa este cea a canturilor: blochezi cantul interior sau pe cel exterior prea brusc. Acest lucru provoaca un soc destul de violent. Pentru a-l evita, flexeaza-ti genunchii si lasa greutatea corpului mai mult pe piciorul din spate decat pe cel din fata.

4. Curs online de Snowboarding  Derapajul

Sa inveti sa derapezi este esential pentru un incepator, este tehnica cea mai simpla de a cobori o pista fara a prinde viteza. Poti derapa cu spatele la panta, pe calcaie („backside”), sau cu fata la panta, pe varfuri („frontside”). Exemplu de „backside”: flexeaza picioarele si sprijina-te pe calcaie. Incearca sa ridici varfurile picioarelor pentru a fixa cantul plansei in zapada. Snowboard-ul trebuie sa fie perpendicular pe linia pantei. Vei incepe sa aluneci usor pentru a efectua traseul. Controlul vitezei se face ajustand pozitia cantului pe zapada: daca maresti unghiul prizei, viteza se va micsora, iar daca il micsorezi, viteza se va mari. Acelasi principiu este aplicat si in derapajul „frontside”.

5. Curs online de Snowboarding  Intoarcerea

Sfatul de baza este sa-ti repartizezi greutatea pe piciorul din fata si sa pivotezi plansa cu piciorul din spate. Simplu, nu? Sa luam un exemplu de intoarcere cu fata la panta. Acesta este virajul cel mai dificil pentru ca in spatele tau nu este decat vidul si s-ar putea sa te cuprinda teama la gandul ca te vei intoarce si ca vei prinde viteza. Tine picioarele flexate si incearca sa anticipezi directia pe care o vei lua. Repartizeaza-ti greutatea corpului pe piciorul din fata.

Cu cat vei prinde mai multa viteza, cu atat virajul va fi mai usor. Indreapta-ti picioarele pentru a amortiza schimbarea de directie si intoarce in acelasi timp umerii catre interior (fara miscari bruste), sprijinindu-te usor pe calcaie. Flexeaza-ti din nou genunchii si termina curba in derapaj. La inceput nu vei sti sa te intorci decat pe o singura parte. Nu dispera. In maximum trei zile vei deprinde toate virajele.

6. Curs online de Snowboarding  Oprirea

Fie ca nu stapanesti inca notiunile elementare ale snowboarding-ului si atunci nu ai alta alternativa decat sa cazi de buna voie, fie ca reusesti deja sa te intorci si in acest caz la finele virajului vei incepe sa derapezi si, in consecinta, sa pierzi viteza. Mareste priza cantului pe varfurile picioarelor sau pe calcaie, in functie de pozitia fata de panta. Cu cat panta este mai abrupta, cu atat va trebui sa fie mai accentuata pentru ca plansa sa poata fi imobilizata. Daca ai genunchii prea flexati sau umerii dati prea in spate in momentul opririi, risti sa te rastorni intr-o parte sau in alta.

CONCLUZIE

De citit daca nu te-ai lasat dupa prima cazatura mai zdravana! Daca tii seama de aceste sfaturi si totul iese bine, intr-o singura zi vei putea intoarce din derapaj in ambele sensuri si vei mai ramane si in picioare. Iti trebuie doar putina ambitie… In trei zile vei putea stapani virajele si, in mai putin de o saptamana, vei lua cu asalt locul preferat „de joaca” al tuturor snowboarder-ilor care se respecta – pulberea alba. Daca te-ai suit macar de cateva ori pe schiuri, vei descoperi ca poti progresa mai repede in snowboarding decat in schi. Asa ca… la treaba!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont