În perioada 9 – 22 septembrie 2011, la Cityplex,Tomis Mall,et.4 va rula in 3D documentarul „PINA” în regia Wim Wenders, un film eveniment cu reverberaţii speciale pentru publicul constănţean. Filmul aduce în prim plan o personalitate a dansului modern Pina Bausch. Balerină, coregrafă, profesoară de balet şi director artistic al Operei şi Baletului din Wuppertal, Philippina „Pina” Bausch şi-a pus amprenta asupra baletului contemporan prin consacrarea unui stil propriu coregrafic, cel mai uşor de definit ca balet-teatru. Interacţiunea între solişti şi, mai ales, atracţia dintre femeie şi bărbat, imposibilitatea de a comunica, alienarea, sunt teme recurente ale spectacolelor sale. Repetiţia mişcărilor este un mecanism important în elaborarea baletelor sale, care implicau decoruri elaborate şi o muzică eclectică. Opera sa i-a inspirat şi pe alţi mari artişti. De exemplu, drama „Hable con ella / Talk to Her” în regia lui Pedro Almodovar, deţinătoare a premiilor Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat sau Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin. Dispariţia sa bruscă în anul 2009 a întristat lumea întreagă, iar documentarul „PINA” este un omagiu adus Pinei Bausch de către cineastul german Wim Wenders. Filmul a fost încununat cu premiul pentru Cel mai bun documentar acordat producătorilor Gian-Piero Ringel şi Wim Wenders şi casei de producţie Neue Road Movies şi nominalizare la categoria Cea mai bună regie pentru Wim Wenders în cadrul Premiilor Filmului German.
Un omagiu adus de balerinii constănţeni Pinei Bausch
La Constanţa tradiţia baletului se leagă de numele dansatorului şi coregrafului Oleg Danovski. Din 1978 s-a înfiinţat secţia de balet a Teatrului Fantasio sub numele de Ansamblul de balet clasic şi contemporan, iniţial constituit din tineri absolvenţi ai liceelor de coregrafie din Bucureşti şi Cluj. Primul spectacol montat a fost „Chopiniana”. Oleg Danovski a montat apoi trilogia ceaikovskiană „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită” şi „Spărgătorul de nuci”. Prin legăturile sale cu impresarul german Landgraff, renumele balerinilor români a depăşit pentru prima oară graniţele ţării, iar turneul anual în Germania al Teatrului de Balet din Constanţa este o tradiţie care continuă şi în zilele noastre. Ansamblul de balet din Constanţa a avut chiar reprezentaţii pe scena Operei şi Baletului din Wuppertal, la care nu de puţine ori însăşi Pina Bausch a asistat. Proiecţia de gală din seara de 9 septembrie este precedată de o scurtă reprezentaţie de balet, susţinută de balerinii Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski.
Documentarul „PINA” va rămâne mărturie a pasiunii pentru balet şi viaţă aşa cum celebra coregrafă a redat-o în spectacolele sale.
SALA 2: PINA – N – 15
Regia: Wim Wenders
Gen: Musical
Durata: 106 min.
In perioada 9-15 septembrie
S, D – orele 18:00 si 20:00
V, L-J – orele 21:00
In perioada 16-22 septembrie
S, D – orele 12:00 si 20:00
V, L-J – orele 21:00
Tarif Unic V,S,D – 15 ron
Tarif Unic L-J – 13 ron
Sinopsis
PINA este un documentar în 3D filmat cu ansamblul Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, oferind o perspectivă unică asupra activităţii marii coregrafe germane Pina Bausch, care a încetat din viaţă în vara anului 2009. PINA este un omagiu pentru Pina Bausch adus de Wim Wenders. Regizorul german îi poartă pe spectatori printr-o călătorie cinematografică într-o nouă dimensiune: cea a mişcării. Camera de luat vederi i-a urmărit pe dansatori pe scenă, prin oraşul Wuppertal şi prin împrejurimile acestui loc de basm, care timp de 35 de ani a fost o adevărată capitală a dansului.
Wim Wenders s-a născut pe 14 august la Dusseldorf, în Germania. A studiat iniţial medicină şi filosofie şi abia apoi a urmat cursurile Academiei de Televiziune şi Film de la Munchen în 1968. Nu există o personalitate mai complexă în istoria cinematografiei, Wim Wenders remarcându-se ca actor, producător, scenarist, monteur sau cameraman. A semnat ca regizor 53 de filme şi ca producător 39 de proiecte cinematografice, producţii încununate cu 51 de premii şi 24 de nominalizări. Între acestea, Palm d`Or la Cannes pentru „Paris, Texas” în 1984, Leul de Aur la Veneţia pentru „The State of Things” în 1982, Premiul pentru Cea mai bună regie la Cannes pentru „Faraway, So Close” în 1993, Ursul de Argint şi Premiul Special al Juriului în cadrul Berlinalei pentru „The Million Dollar Hotel” în 2000. În 2005 a fost distins cu Leopardul de Aur pentru întreaga carieră. Preşedintele Academiei Europene de Film.