Stiati ca dacă ai absolvit o facultate, trebuie să-i ceri angajatorului salariul minim prevăzut de lege de 880 de lei.
Cei care nu respectă această lege pot fi obligati să-ţi plătească daune. De la 1 ianuarie 2007, a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional (CCMUN) ce stabileşte clauzele privind condiţiile de muncă şi salarizare. Sistemul acestui contract se bazează pe nişte coeficienţi de ierarhizare ce pornesc de la 1, pentru muncitorii necalificaţi şi ajung la 2, pentru cei cu studii superioare. Astfel, la un program cu normă întreagă de 170 de ore pe lună, salariul minim garantat pentru un coeficient 1 este de 440 de lei brut, iar pentru coeficient 2, de 880 lei brut. Retribuţia personalului conform coeficienţilor de ierarhizare se stabileşte ţinând cont de standardele ocupaţionale corespunzătoare funcţiei respective, adică de modul în care profesiile sunt structurate în Clasificarea Ocupaţiilor din România.
Asadar, atunci când în fişa postului unui salariat figurează condiţia unor studii superioare, automat acesta trebuie să primească salariul minim garantat de 880 lei brut. În momentul angajării, candidatul trebuie să semneze un contract de muncă, pe perioadă determinată sau nu, ce are ataşat o fişă a postului şi alte clauze în funcţie de fiecare firmă angajatoare. Dacă în fişa postului nu sunt specificate studiile superioare, salariul minim garantat brut va fi de 440 lei, şi nu de 880 lei, indiferent dacă angajatul are sau nu studii superioare.
Aveti grija, este important sa va cunoasteti drepturile salariale. Totuşi, sunt mulţi studenţi sau absolvenţi care nu cunosc legea privind salariul minim garantat şi nu au nici o cerinţă în momentul angajării.
Tags: Bancuri cu studenti Jobs lege munca servicii Sfaturi
Thank you, I have recently been searching for information about this topic for ages and yours is the best I have discovered so far.