Absolventii si Piata de Munca Ovidius Constanta

Cuvantul Domnului Profesor Doctor Victor Ciupina

Proiectul – Absolventii si Piata muncii

Proiectul strategic „Absolvenţii şi Piaţa Muncii”, iniţiat şi coordonat de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Invaţământului Superior în colaborare cu Institutul INCHER – Kassel, Germania este primul proiect national care urmăreşte legătura existentă între studiile universitare absolvite şi activitatea profesională a absolvenţilor din promoţiile 2005 şi 2009.

Aceast studiu vine în întampinarea unei mai vechi aspiraţii în Universitatea “Ovidius” Constanţa, pe linia  calităţii, anume aceea a conectării mai eficiente a programelor de studii la exigenţele pe care viitoarele locuri de muncă le adresează absolvenţilor noştrii. Este unul din motivele importante ale înfiinţării în 1993 şi apoi a reorganizării  în anul 2009 a Centrului de Consilere Educaţională şi Profesională, structură menită să faciliteze inserţia eficace în activitatea de studiu şi apoi în activitatea profesională a studenţilor Universităţii “Ovidius” Constanţa.

Invitaţia CNFIS de a participa la acest proiect, alături de alte 62 de universităţi,vine într-o etapă în care Universitatea “Ovidius” Constanţa  a acumulat deja o considerabilă experienţă prin desfăşurarea în cadrul centrului său de consiliere a unor acţiuni similare, cu absolvenţii promoţiei 2008.

Dorim ca monitorizarea inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii să devină  o activitate constantă  ale cărei rezultate să furnizeze   puncte de referinţă esenţiale pentru demersurile în direcţia creşterii calităţii studiilor universitare. Acest deziderat însă nu este posibil decăt cu sprijinul dumneavoastră, al absolvenţilor Universităţii “Ovidius”, beneficiarii şi în acelaşi timp     evaluatorii cei mai îndreptăţiţi  ai programelor de studii.

Rector profesor universitar dr.

Victor Ciupină

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont