1 Nu se stie niciodata
Unii dintre noi se ghideaza in viata dupa acest principiu (marturisesc ca eu, una, fac parte din aceasta categorie). Asadar, nu las deoparte nici o oportunitate. Daca imi place de cineva, fie chiar si o persoana pe care in acel moment o consider total nepotrivita, nu las momentul sa treaca. Incerc sa o cunosc, sa-i inteleg modul de gandire si sa ma imprietenesc. Uneori, cele mai durabile relatii pornesc de la o prietenie sincera, in care dupa ce ai ajuns sa-l cunosti pe celalalt, ai ocazia sa treci si la pasul urmator. Iar pentru ca ai parcurs deja pana aici acest text, stii, desigur, ca vorbesc despre flirt. Nu ezita sa flirtezi cu un prieten pentru ca, nu-i asa?, nu se stie niciodata.

2 Necunoscut
Cel mai usor ne este sa flirtam cand persoana pe care am ales-o drept destinatar ne este necunoscuta. Cand omul caruia ii facem ochi dulci este abia atunci intalnit, cand nu stim nimic despre el (si nici nu vrem, de altfel, la acel moment, sa aflam), totul va merge struna. Daca ai avut o perioada mai grea, daca ai trecut prin momente dificile intr-o relatie, daca ai ramas de curand singura si ai impresia ca nimic bun nu va mai aparea in viata ta pe plan sentimental, da-ti frau liber imaginatiei (si limbii) si inconjoara-l pe baiatul ales cu multa atentie, aluzii fine si mult sex-appeal.

3 In scris
Poate ca si tu ai trac cand vorbesti in public, poate preferi exprimarea in scris. Nimic mai simplu: se poate flirta si asa. Ce spui de messenger? Exista acum atatea tipuri, incat trebuie doar sa alegi. Si sa culegi. In spatele tastelor te poti organiza mai usor, nu trebuie sa raspunzi pe loc daca nu ai inspiratie sa dai o replica desteapta si poti da vina pentru pauzele din comunicare pe “teavaâ de internet. Unele dintre cele mai spumoase momente de flirt pentru mine au fost cele in scris. Este ceva, dincolo de monitor, care ma face sa-mi pierd inhibitia (eu fiind, de felul meu, o persoana relativ timida). On line am scris lucruri pe care n-am crezut sa le pot spune vreodata unui baiat si m-am simtit libera de prejudecati sa fac propuneri non-conformiste. Atmosfera se poate incinge foarte usor, iar cand nu-ti mai place, te poti duce linistita la culcare.

4 La distractie, la gramada
De cand n-ai mai fost intr-un club in care se danseaza sau la o petrecere cu muzica tare si multi oameni? Ei bine, daca ai chef de-un flirt, acum e momentul sa iei masuri. Du-te cu prietenele, danseaza cat mai mult, simte-te bine, uita de restrictiile auto-impuse de… morala si traditie si, cine stie, poate te vei alege cu ceva mai mult decat o seara frumoasa. Tine minte: locurile in care este muzica si oamenii se simt bine sunt locurile cele mai frumoase pentru flirt. Uiti de tine (si el de el) si ai ocazia sa pui in aplicare toate legile seductie de care ai citit sau ai profitat de-a lungul timpului. Daca poti, comanda “damen tango, invita-l pe baiatul preferat la dans, spune-i un text de genul: Nu ti se pare obositor sa fii tu tot timpul cel care face primul pas si gata. Pana la sfarsitul serii, prietenele iti vor face mandre cu ochiul, caci te-ai descurcat de minune.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont