Proiectul festivalului Etnovember 2018 se încadrează în Programul manifestărilor culturale anuale ale Municipiului Braşov.
Caracterul multicultural al proiectului are ca scop atât valorificarea bogatelor tradiții ale tuturor etniilor care definesc Braşovul, cât şi aşezarea acestora în contextul mai larg al artelor contemporane. Conceptul fundamental al festivalului Etnovember 20142018, privit atât prin perspectiva experienței edițiilor precedente, cât și prin aceea a dorinței de inovare, este acela de a se reinventa permanent ca eveniment original, ancorat în rădăcinile istorice ale oraşului şi în acelaşi timp orientat către viitor.
El a devenit nu numai purtătorul unor valori culturale specifice identității locale ci şi un vector cultural european. În acest an întreaga structură a proiectului este orientată către o justă conștientizare a semnificației culturale a Centenarului Marii Uniri.
PROGRAMUL ETNOVEMBER 2018
v SAMBĂTĂ 18 NOIEMBRIE 2019 (ZIUA 1)
ORA 13.00 AULA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA
ARTE SI MUZICA
CUVINTE DE ÎNTÂMPINARE
EXPOZIȚII: DESCHIDERE FESTIVĂ
Arta decorativă în primii ani ai României Mari – o interpretare contemporană. Autor: dr.arh. Biborka Bartha. Tradiții creative la Școlii de la Piscu – Sat cultural al României, Coordonare: Virgil și Adriana Scripcariu.
Tradiție şi contemporaneitate , organizator Studioul PRODID București. Autori arh. Șerban Sturdza, arh. Alexandra Mihailciuc.
Thinking about Rural and Local Spirit – The Poetry of Wooden Enviromen, New Design University St. Pölten, Austria, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, Liceul Teoretic „Petru Rareş” şi Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Targu Lapuş.
Coordonare: dr. Th. Gronegger, dr. A. Olărescu
Scrieri ale deceniilor de început de veac XX – Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, autor Ruxandra Nazare.
Povestea României Mari scrisă de Regina Maria – Muzeul Județean de Istorie Braşov , autor Nicolae Pepene. Tineri designeri moldoveni. Coordonator prof. V. Podborschi, Departamentul Design Industrial și de Produs, UTM Chișinău
Quintessence, design de obiect. Autor Mihai Stamati, Departamentul Design Industrial și de Produs, UTM Chișinău
Wood & co. Coordonatori: dr.arh. Beatrice Jöger, dr.arh. Oana Diaconescu, Facultatea de Arhitectură de Interior, UAUIM București
Pe cărările lemnului – Auf den Holzweg mit Julius Natterer, Ecole Polytechnique Federale de Lausanne & Bois Consult Matterer, Elveția. Coordonare: Julius Natterer si Elenonora Marin.
Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei românești, un proiect al Asociației Forums Brașov, Muzeului Județean de Istorie și Facultății de Ingineria Lemnului, coordonatori Ioana Șchiopu, Nicolae Pepene, dr. Alin M. Olărescu.
Un edificiu emblematic al Brașovului istoric – Rectoratul . Autor Codruț Abdi
Eroii din Stroeşti – Argeş şi evoluția familiilor lor timp de un secol: 1918 – 2018. Autor dr. Alin M. Olărescu.
Broderii de la început de veac XX, dedicată Centenarului Marii Uniri, Coordonator Antonela Petrașcu.
Din lână, mătase, mărgele și cristale, autor Mihaela Mihai, Brașov
Farmecul lucrurilor mici, autor Gabriela Bularca, Brașov
Pictură tradițională pe lemn, autor Zita Kiss, Săcele
Radu Matei, pictură, organizator Asociația „Copiii de Cristal” Brașov. Coordonare: Gabriela Plopeanu.
Design de mobilier. Proiecte și prototipuri ale studenților Facultății IL. Coordonatori:.dr. Ioan Muscu, dr. Alin
- Olărescu, dr. Biborka Bartha
A Cultural Center for Arts and Crafts. Autor Ralitsa Geneva, Faculty of Engineering Design, University of Forestry, Sofia, Bulgaria
Restaurarea lemnului: artă, înțelegere, dragoste. Coordonator: dr. Maria-Cristina Timar
Un fragment…Pictură și modelaj. Autor Andreea Pitiș
Arte și tradiții. Pictură și modelaj, elevii Liceului de Artă Hans Mattis Teutsch din Brașov. Coordonare…
Mexicul precolumbian. O privire… fotografie. Autor: dr.arch. Beatrice Gabriela Jöger
New Orleans Musicians Hands, fotografie. Autor Johan de Grande, Belgia
Șapte zile în Tibet, fotografie. Autor Róbert Laczkó Vass
Muzeul Ilana Goor din Jaffa, Israel, fotografie. Autor Mircea Țierean.
Riga – câteva detalii, fotografie. Autor Jacky Wielandts, Belgia.
Fotografii ale tinerilor brașoveni. Terra Dacica Aeterna – Cornel Grama, Ede Pattantyus, Adi-Marian Brumă, Edith Munteanu, Tibor Gábor
MOMENTE MUZICALE
Mic concert de bun venit, cu Trio Amfora, coordonat de dr. Maria-Ecaterina Hanke
Street Songs, Ioana Ilincescu și colegii de la Colegiul Național de Informatica Tudor Vianu, București Concert al Ansamblului de Percuție VERSUS de la Liceul Vocațional de Muzică Tudor Ciortea Brașov
ALTE EVENIMENTE
Parada de costume cu Junii Brașovului Lansare de carte
Alexandra Mihalciuc Thomas Gronegger
Workshop cu copii și vulpi. Coordonatori Biborka Bartha, Daniel Dămoc
Prezentarea Grand Prix Chair – o capodoperă a designului european contemporan, o nouă piesă adăugată colecției de design Modern Classics din UTBv. Prezintă Jacky Wielandts și Johan de Grande (Belgia)
Acordarea Diplomelor Best Photo Premierea studenților organizatori
Prezentare generală: Beatrice Biro
Designer coordonator al expozițiilor: dr.dsgn. Ioan Muscu, UTBv/FIL
ORA 18.00 AULA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA
CONCERT DE MUZICA VECHE ROMANEASCA
Ansamblul TREI PARALE (București)
ORA 21.00 AULA UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA
CONCERT DE BLUES
Back to Chicago…, cu trupa MAXWELL STREET BLUES BAND (Belgia) Willy de Vleeschouwer, Eric de Wolf, Marino Noppe, Thierry Stievenart
v DUMINICĂ, 19 NOIEMBRIE 2018 (ZIUA 2)
ORA 13:00 BASTIONUL ȚESĂTORILOR
TÂRGUL DE DUMINICĂ
13.00 Deschiderea festivă: Cuvânt din partea conducerii Muzeului Județean de Istorie Brașov
13.15 Heralzii sună Intrarea cavalerilor și a domnițelor
13.20 Lansarea Concursului de desen pentru copii
13.30 Ansamblul de dansuri românești Mugurelul din Râșnov
14.00 Fanfara Korona din Brașov, coordonator prof. Adrian Sămean, Asociația Culturală Korona Brașov
14.15 Dansuri greceşti cu ansamblul Louloudakia al Comunităţii Elene din Braşov, instructor Codrin Rotaru Diaconescu
14.30 Program artistic japonez, Asociația Musashino Brașov, coordonator Georgiana Baraboi
14.45. Dansuri germane cu Ansamblul Korona, coordonare Dagmar Cloos
15.10 Grupul vocal Dionyssos al Comunității Elene din Braşov, coordonator Doscaș Hristache Dick
15.25 Dansuri israeliene si traditionale evreiesti cu ansamblul Hora din București, coregraf Gabriela Bucățică
15.40 Dansuri greceşti cu Ansamblul Efthymos al Comunității Elene din Braşov, instructor Codrin Rotaru Diaconescu.
16.00 Grupul vocal Yahad al Comunității Evreilor din Brașov, coordonatori Cristina Plugaru și Răzvan Mureșan
16.15 Copiii din Stroești Argeș, coordonator prof. Aura Elena Constantinescu
16.30 Dansuri traditionale maghiare cu Ansamblul Bokréta, coordonatori Kacsó Rebeka și Paal Rudolf
16.45 Anunțarea Cortegiului cu torțe, distribuirea torțelor
Prezentare: Prințesa Beatrice Alte activități
Workshop de desen pentru copii, expoziție și premierea copiilor, coordonare Biborka Bartha, Daniel Dămoc
Ponei şi alte animale, Centrul de Echitaţie Diana, Râșnov
Artizani, meşteşugari, creatori de frumos
ORA 17.00 TRASEUL BASTIONUL ŢESĂTORILOR – PIAŢA SFATULUI
CORTEGIUL CU TORTE
ORA 17.30 PIAȚA SFATULUI
SHOW FIREBALL CU TRUPA HYPNOSIS
v LUNI 20 NOIEMBRIE 2018 (ZIUA 3)
ORA 14:00 FACULTATEA DE LITERE
MARATONUL DE POEZIE
Moderator prof. Adrian Lăcătuş
ORA 16.00 CASA MUREȘENILOR
WORKSHOP
Brașovul și Unirea. Moderator Ovidiu Savu, muzeograf Casa Mureșenilor
ORA 18:00 CENTRUL MULTICULTURAL AL UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA
TEATRU
Bufonus captivus. O piesă de Laurențiu Budău, cu Andrei Netejoru și Alecs Vereș. Regie, decoruri și lumini: Florin Tronaru.
Teatrul de Aici al Mediatecii Norbert Detaeye.
Tags: BRASOV