Care este cea mai buna universitate din lume? Cambridge a fost desemnată cea mai bună universitate din lume în cel mai recent studiu realizat de QS World University Ranking,  Oxford ocupând abia locul cinci.

Topul celor mai bune Universitati din lume

QS World University Rankings evaluează anual mediul academic din întreaga lume în funcţie de nivelul cercetării desfăşurate în universităţi, de standardele tehnice, de gradul în care absolvenţii sunt angajaţi, de rezultatele internaţionale, dar şi în baza unor sondaje făcute în rândul universitarilor şi angajatorilor.

Este pentru al doilea an când Cambridge ocupă locul fruntaş al clasamentului, luând încă de anul trecut locul universităţii Harvard, care a ajuns pe locul doi după ce a fost lider în primii şase ani în care studiul a fost făcut. Şi anul acesta Harvard este pe locul doi.

Pe locul trei se situează Massachusetts Institute of Technology, pe patru s-a clasat Universitatea Yale iar pe cinci Oxford, care a urcat un loc în topul de anul acesta faţă de anul trecut.

Pe locul şase s-a clasat, în 2011, Imperial College London, iar University College London a obţinut locul şapte.

Următoarele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de Universitatea din Chicago, de cea din Pennsylvania şi de Columbia University.

Conform studiului, în total 17 universităţi britanice s-au clasat în primele o sută de universităţi ale lumii.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACTEAZA - NE

Nu suntem disponibili momentan. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând posibil.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont