Cocaina este o substanţă stupefiantă care creează o dependenţă puternică, acţionând direct asupra creierului. Cocaina pură a fost extrasă din frunzele plantei coca la mijlocul secolului 19; la începutul secolului 20 era deja folosită ca ingredient în majoritatea produselor farmaceutice destinate tratării diverselor boli. În prezent, deţinerea, utilizarea sau comercializarea cocainei sunt ilegale, cu o singură excepţie: medicii o pot folosi ca anestezic în timpul unor intervenţii chirurgicale la ochi sau la gât.

Tratarea pe cale medicala a dependentei de cocaina

O descoperire a cercetătorilor americani de la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee (UWM) poate revoluționa tratamentul împotriva dependenței de cocaină, oferind primul tratament farmaceutic din istorie pentru această adicție.

Propanolul, un medicament folosit în tratarea stărilor anxioase, hipertensiunii și atacurilor de panica, și care i-a adus inventatorului său, scoțianul James W. Black, un premiu Nobel pentru medicină în anul 1998, s-a dovedit un puternic inhibator al memoriilor legate de consumul de droguri puternice.  Chiar dacă testele au fost efectuate, până în prezent, exclusiv pe animale, Dr, Devin Mueller și James Otis, liderii echipei de cercetători  implicată în proiect, susțin că rezultatele au fost de-a dreptul surprinzătoare și că apariția pe piață a primului tratament pentru dependenții de cocaină nu este decât o problemă de timp.

Terapiile antidrog folosite până în prezent sunt doar parțial eficiente, susțin la unison cei doi specialiști americani. Combinate însă cu tratamentul cu propanolol, acestea pot deveni extrem de eficace în combaterea dependenței de droguri. Cocaina este unul dintre cele mai puternice droguri existente, circa 80% dintre cei care o consumă căpătând o dependență severă încă din primele șase luni de folosire.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont