31-august-ziua-limbii-romane

In Romania se celebreaza, la 31 august, potrivit legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Romane. In Republica Moldova aceasta sarbatoare este marcata incepand cu anul 1990 pana in prezent.

In Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicata Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Romane, prin care este prevazuta celebrarea acestei sarbatori pe data de 31 august a fiecarui an. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Romane poate fi marcata de autoritatile si institutiile publice, inclusiv de reprezentantele diplomatice si institutele culturale ale Romaniei, precum si de alte institutii romanesti din strainatate, prin organizarea unor programe si manifestari cultural-educative, cu caracter evocator sau stiintific.

Guvernul si autoritatile administratiei publice centrale si locale vor lua masurile necesare pentru ca in aceasta zi drapelul Romaniei sa fie arborat, in conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului Romaniei, intonarea imnului national si folosirea sigiliilor cu stema Romaniei de catre autoritatile si institutiile publice. Autoritatile administratiei publice centrale si locale pot sprijini material sau logistic organizarea si desfasurarea manifestarilor.

O serie de expoziţii, recitaluri, conferinţe şi spectacole constituie manifestări prin care este sărbătorită Ziua Limbii Române – 31 august în reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate.

Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), Ziua Limbii Române va fi celebrată şi în comunităţile româneşti din vecinătatea ţării noastre printr-o serie de evenimente organizate de Direcţia Generală Românii de Pretutindeni în Serbia, Republica Moldova şi Ucraina.

Accademia di Romania, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, organizează în sala de conferinţe a institutului, în perioada 3-8 septembrie, o expoziţie în care vor fi cuprinse 50 de fotografii cu portrete ale scriitorilor şi poeţilor români, precum şi facsimile sau manuscrise ale scriitorilor.

ICR Budapesta celebrează Ziua Limbii Române, în data de 2 septembrie, cu spectacolul-interactiv „Magia cuvântului”, conceput de Giorgiana Elena Popan, organizat în colaborare cu Şcoala generală românească din Micherechi. În tălmăcirea actriţei, copiii vor asculta poveşti tradiţionale româneşti şi universale şi vor lua parte la un program care include jocuri şi cântece.

„Limba Noastră” o sărbătoare celebrată si în Republica Moldova

Snual această sărbătoare este marcată cu manifestări de înalt patriotism, de regăsire a rădăcinilor, consemnată prin poezie, cîntec și joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiții populare și a momentelor care le-au marcat istoria. De regulă, festivitățile sunt deschise dimineața la Chișinău de catre oficialii republicii, prin depunerea de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și la busturile clasicilor literaturii române, amplasate în Gradina Publică ,,Ștefan cel Mare”. Sărbătoarea se încheie în mod obișnuit printr-un concert susținut în Piața Marii Adunări Naționale. În primii ani ai sărbătorii, fiecare 31 august aducea cu sine și dezvelirea a câte un bust pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Acest frumos obicei a fost întrerupt după venirea la putere a comuniștilor în 2001.

La Galeria de la Rond din Chisinau, in perioada 29 august – 7 septembrie 2013, va avea loc expozitia „Alexei Mateevici – Oda limbii romane“. Evenimentul este dedicat aniversarii a 125 de ani de la nasterea poetului Alexei Mateevici si cuprinde manuscrise, fotografii, poezii, marturii ale cronicarilor, scriitorilor clasici si contemporani despre limba romana si poezia dedicata limbii romane. Expozitia va fi alcatuita din 23 de bannere si va fi itinerata ulterior si in alte localitati din Republica Moldova: Causeni, Soroca, Balti, Leova, Edinet, Cimislia, Ocnita, Straseni si Cahul. Proiectul este realizat in colaborare cu Primaria Municipiului Chisinau, Clubul National de Arta „Minerva“ si Casa-Muzeu „Alexie Mateevici“ din satul Zaim.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont