Cand castig 10 dolari, 6 ii investesc in publicitate. (Ford)


Promovarea antreprenoriatului în mediul universitar

Formarea grupului ţintă din cadrul proiectului Promovarea antreprenoriatului în mediul universitar s-a finalizat. Demarată în luna februarie 2012, activitatea de Selecţie grup ţintă s-a desfăşurat în toate facultăţile Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu. Astfel, în cadrul proiectului au completat formulare de înscriere un număr total de 120 persoane – studenţi masteranzi de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului, de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, de la Facultatea de Ştiinţe şi de la Facultatea de Inginerie. Din totalul membrilor grupului ţintă, peste 70% sunt femei, iar cei mai mulţi studenţi masteranzi care doresc să se implice în activitatea de antreprenoriat sunt de la Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului.

Pentru a se înscrie în acest proiect, studenţii masteranzi au realizat câte un eseu în care şi-au motivate dorinţa de a se implica într-un astfel de proiect, ce aşteptări au, care sunt planurile lor în privinţa carierei şi mai ales ce obiective profesionale îşi propun. Eseul a fost însoţit de CV-ul candidatului în format Europass.

În următoarea etapă a proiectului membrii grupului ţintă vor participa la Cursul de «Bazele Antreprenoriatului», curs ce îşi propune îmbunătăţirea cunoştinţelor specifice de antreprenoriat, dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale precum şi conştientizarea punctelor tari şi punctelor slabe în dezvoltarea unei afaceri. Cursul va fi organizat în 6 serii a câte 20 de studenţi masteranzi şi va dura 26 de ore. În paralel cu această activitate se va desfăşura şi Trainingul «Managementul echipei de lucru». Aici studenţii masteranzi îşi vor dezvolta abilităţile de a gestiona resursele umane implicate în activitatea de firmă.

Promovarea antreprenoriatului în mediul universitar, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, se derulează în perioada 01 decembrie 2011 – 31 martie 2013, în parteneriat cu organizaţia studenţească AIESEC.

Proiectul se înscrie pe Axa prioritară 1 – Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul major de intervenţie 1.2 – Calitate în învăţământul superior şi are valoarea totală de 939.446 ron din care 878.519 ron finanţare nerambursabilă.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Campus Student in Campus Sibiu

Descopera articole interesante din alte categorii:

Comentarii si pareri

Urmariti-ne pe Facebook

Despre Student pe net

Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri, experiente. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Enjoy Student pe net

Ce vrei sa citesti azi?

Close
Sari la bara de unelte