Conform Hotărârii de Guvern pregătite de cabinetul Ponta, în baza unui program care este deja acreditat, universitatea va avea automat acreditat întregul domeniu, ceea ce îi va permite să deshidă programe separate.

„De exemplu, dacă ai acreditat programul filosofia artei, se acreditează domeniul filosofie şi poţi şcolariza la programul filosofia istoriei, filosofie teoretică, şamd. Dacă ai  programe acreditate, nu mai trebuie să acreditezi domeniul. Îl considerăm acreditat, pentru că programele din acel domeniu au trecut prin acreditare. În interiorul domeniului acreditat, universitatea decide programele care sunt organizate.  Dacă avem unu, cinci, douăzeci de programe acreditate într-un domeniu, domeniul îl consider acreditat. O dată domeniul acreditat, timp de câţiva ani, universitatea în domeniul acreditat poate promova orice master. Apoi va veni şi va reacredita domeniul”, a explicat pentru RTV.NET, ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu.

În ciuda libertăţii pe care Ministerul Educaţiei o va da senatelor universitare, şeful învăţământului superior afirmă că nu se pune problema unei „explozii” a numărului de programe pe care universităţile le vor oferi. Aceasta, în condiţiile în care în cele peste o sută de universităţi româneşti funcţionează deja aproape 2300 de programe de masterat.

Măsura pregătită de Guvern şi prevăzută ca principiu şi în Legea Educaţiei va avea drept consecinţă nu doar eliminarea evaluării pe care o face în prezent Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior (ARACIS) pentru fiecare program în parte, ci şi reducerea substanţială a costurilor. Trecerea prin filtrul ARACIS al fiecărui program în parte reprezintă de altfel una dintre principalele cheltuieli ale universităţilor. Sute de mii de lei sunt atribuite de universităţi anual pentru acreditarea masteratelor, în condiţiile în care evaluarea unui program costă 3748 de lei.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACTEAZA - NE

Nu suntem disponibili momentan. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând posibil.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont