Scandal de amploare între prodecanul Facultăţii de Horticultură a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, Adrian Zaharia, şi liderul Federaţiei Asociaţiilor Studenţeşti (FAS-USAMV) din cadrul instituţiei de învăţământ, Bogdan Moldovan pe site-ul de socializare Facebook, scrie ziuadecluj.ro.

Prodecanul susţine că administratorul căminului, profesorul Ioan Oroian, liderul sindicatului USAMV, dar şi Bogdan Moldovan, şeful FAS-USAMV au dezafectat mai multe camere din Căminul XV al universităţii pe care le-au transformat în apartamente, spaţii de depozitare, birouri administrative sau camere de consiliu. Pe de altă parte, şeful FAS-USAMV neagă acuzaţiile.

„Între nereguli se numără: transformarea a două camere de locuit în Sală de Consiliu, amenajată cu baie proprie şi uşă de trecere între cele două încăperi, utilizarea beciului anti-atomic în mod ilegal şi fraudulos în scopuri personale prin transformarea lui parţială în spaţiu de depozitare a anvelopelor şi a altor obiecte personale, depozitarea ilegală în beciul anti-atomic a unor corpuri de mobilier, scaune de bar, maşini de spălat, saltele, scaune, mături, saci de detergent, antene parabolice”, a scris prodecanul Adrian Zahari, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul de socializare Facebook.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACTEAZA - NE

Nu suntem disponibili momentan. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând posibil.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont