Circa 4,1 milioane de romani au auzit de campania de reduceri Black Friday si asteapta ofertele retailerilor, iar dintre acestia 59,3%, respectiv 2,43 milioane, sunt interesati sa faca achizitii, potrivit unui studiu realizat de compania Daedalus.
Studiul a fost realizat pe un esantion de 2.000 de respondenti, reprezentativ pentru populatia Romaniei din mediul urban si rural, cu varste cuprinse între 18 si 65 de ani, si a aratat ca 27,2% dintre consumatori sunt familiarizati cu acest eveniment de shopping si asteapta sa vada ofertele. Comparativ, anul trecut în Statele unite 226 de milioane de persoane (72% din totalul consumatorilor) au „vanat” reducerile de Black Friday, potrivit mediaFAX .
„Dintre toti cei care si-au manifestat intentia de a cumpara de Black Friday, 28,9% au spus ca vor sa cumpere ceva de la eMAG. Ne asteptam ca înca din primele ore sa avem un trafic de circa 700.000 de vizitatori pe site, iar pe întreaga zi sa primim pana la 2 milioane de vizite”, a declarat într-un comunicat Radu Apostolescu, vicepresedinte si director de dezvoltare eMAG.
Pentru a face fata traficului ridicat, compania a investit în ultimele luni peste 200.000 euro în infrastructura IT si a modificat procedura de comanda pentru produsele din promotiile de Black Friday. Astfel, toate comenzile vor fi primite exclusiv online, cu livrarea acasa.
Conceptul Black Friday, preluat de pe piata americana, marcheaza intrarea în sezonul de cumparaturi de iarna prin acordarea de reduceri semnificative de preturi, pentru o zi.
Aceasta saptamana, vineri, lumea va vana pur si simplu ofertele de Black Friday, incercand sa-si achizitioneze electronice, gadgeturi sau un smartphone la preturi de nimic.
Daca doriti sa aflati ofertele de Black Friday nu trebuie decat sa vizitati pagina special creata cu oferte Black Friday.
Black Friday 2012 este anul acesta pe 23 noiembrie, anul trecut 2011 a fost pe 25 noiembrie. Black Friday este ziua ce produce cele mai mari vanzari in magazinele din intreaga lume.
Printre companiile din Romania care au anuntat reduceri pentru vineri se numara si popularul magazin online eMAG. Conceptul a fost preluat si de cateva firme din domeniile turism si imobiliare.
Promotii extensive la o gama foarte variata de produse! Doar la AdevarulShop
Black Friday 2012 se asteapta sa fie o zi nebuna in toate tarile, tinand cont ca in 2011 Walmart a deschis magazinul la ora 20.00, in ziua “Thanksgiving”, oferind reduceri de Black Friday!
Alte super oferte de Black Friday:
- Foto, video & optica: Aparate foto compacte, Aparate foto D-SLR, Aparate foto Mirrorless, Camere video, Camere video sport, Rame foto digitale, Telemetre, Accesorii foto & video,
- Telefoane Mobile, Smartphones, Telefoane Samsung Galaxy, telefoane cu Android – oferte si promotii de Black Friday
- Televizoare: LED, LCD, SMART TV, PLASME – super oferte si promotii de Black Friday
- Laptop / Notebook Apple – Dell – HP – Asus si alte firme cunoscute – oferte si promotii de Black Friday