Din ce în ce mai mulţi tineri îşi doresc să lanseze propria afacere.

Pregătiţi să răspundă provocării de a construi un start-up şi specializaţi în cadrul programelor de masterat cu profil economic sau managerial, studenţi din cadrul Academiei de Studii Economice şi Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au participat la finalul lunii martie la o serie de conferinţe din cadrul campaniei de informare a proiectului POSDRU „EHR-Antreprenoriat pentru resurse umane”, desfăşurat de SNSPA în parteneriat cu Federația “Junior Chamber International” (JCI), D&D Research și Asociația Națională a Editorilor și Autorilor de Teste Psihologice și Educaționale.

Obiectivul conferinţei a fost de a-i reuni pe potenţialii beneficiari ai proiectului, toţi cei pasionaţi de antreprenoriat care doresc să-şi lanseze un start-up în 2013, pentru a face cunoştiinţă cu echipa proiectului care i-a informat cu privire la cursurile gratuite de antreprenoriat şi abilităţi manageriale oferite, criteriile de eligibilitate, beneficiile şi premiile pe care le pot obţine dacă îşi concretizează planurile de afaceri prin deschiderea unei firme anul acesta. În plus, toţi beneficiarii proiectului vor avea la dispoziţie o platformă de e-learning modernă şi flexibilă.Această platformă oferă noţiuni şi aplicaţii actuale, foarte necesare în domeniul antreprenoriatului, având astfel oportunitatea de a învăţa cum se dezvoltă o afacere sub îndrumarea unor mentori cu experienţă în domeniu. De altfel, lecţiile şi aplicaţiile de pe platformă vor fi transformate într-o carte, care sper să folosească şi altor potenţiali antreprenori”, a susţinut Diana-Maria Cismaru, conferenţiar universitar doctor în SNSPA, expert implementare în proiectulEHR-Antreprenoriat pentru resurse umane”.

În cadrul conferinţei, studenţii au avut ocazia să cunoască o tânără antreprenoare, Mădălina Vătămănescu, doctor în ştiinţele comunicării, beneficiar al proiectului, care le-a împărtăşit din experinţa sa de succes:Pentru mine, proiectul EHR – Antreprenoriat pentru resurse umane – a fost o experienţă completă. Ca orice absolvent de studii universitare, în cadrul cărora noţiunile teoretice prevalează, am simţit nevoia de ceva proaspăt, inedit şi provocator. Spre satisfacţia mea şi a colegilor mei, cursurile şi workshop-urile susţinute de trainerii din proiect au răspuns exigenţelor şi aşteptărilor noastre prin caracterul lor eminamente interactiv şi prin plusul de informaţii pragmatice oferit. Am învăţat de la cei mai buni din domeniu cum trebuie să gândim şi să acţionăm strategic pentru ca o idee bună de afaceri să fie transformată într-o oportunitate reală şi într-o afacere viabilă. Am învăţat să credem în potenţialul nostru ca viitori antreprenori beneficiind de un avantaj competitiv greu de egalat”.

În lansarea afacerii, tinerii antreprenori sunt asistaţi de o echipa activă de traineri şi formatori, pregătită mereu să vină cu cele mai bune soluţii. Trainerul Loredana Manolache, Junior Chambers International, i-a încurajat pe tineri să meargă pe cont propriu şi să-şi lanseze propria afacere: “Drumul către succes trece prin mai multe eşecuri succesive. Multe figuri cunoscute în plan mondial ca antreprenori de succes au trecut prin falimente succesive. Aşadar, curajul şi experienţa joacă un rol central în formarea unui antreprenor, ca şi dorinţa de a fi independent şi de a avea o viaţă profesională în care iniţiativa şi autonomia proprie joacă un rol important”.

Mai multe detalii despre proiect şi despre modalitatea de înscriere se găsesc pe site-ul www.ehr-antreprenoriat.ro.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont