La varsta la care incep sa perceapa tot mai bine si sa inteleaga lumea inconjuratoare, copiii isi dezvolta in acelasi timp si imaginatia. Este un proces care face parte din evolutia intelectuala a copilului si de aceea este bine sa-l incurajam, dar si sa-l supraveghem pentru a nu aparea exagerari care sa-l afecteze emotional sau psihic.

Copiii din noua generatie au mai putina imaginatie

Un studiu efectuat pe 300.000 de copii arată că aceştia sunt mai puţin creativi. Copiii au fost supuşi unor teste de creativitate în 2010. Din 1990, copii au devenit am puţin capabili să producă idei noi şi unice. Ei au mai puţină imaginaţie, umor şi elaborează mai greu idei, a spus Kyung Hee Kim, cercetător la College of William and Mary.

„Focalizarea pe testele din şcoală şi ideea că e doar un singur răspuns corect la o întrebare, ar fi putut afecta creativitatea copiilor. Nu există loc pentru neaşteptat sau gânduri divergente”,

a spus Ron Beghetto, psiholog la University of Oregon.

„Situaţia nu e fără speranţă. De fapt există dovezi care arată că tinerii din toată lumea pot fi foarte creativi mai ales când au la îndemână mijloacele de comunicare digitală. Un studiu recent a arătat, că în timp ce se joacă copiii au o imaginaţie bogată”,

a spus Beghetto.

Experţii sunt de acord că unele schimbări pot fi făcute dacă creativitatea e stimulată în şcoli.

În studiul lor, Kim a analizat rezultatele care măsoară creativitatea. Copiii au văzut două cercuri şi li s-a cerut să deseneze alte forme.

Interesant este că deşi la testele de creativitate rezultatele au fost slabe la testele  obişnuite rezultatele erau mari. Acest lucru demostrează că rezultatele bune la teste nu cresc capacitatea de a fi creativ, pentru că poţi lua note mari dacă înveţi mult, dar asta nu va stimula creativitatea.

Cercetările lui Kim arată că creativitatea scade şi la adulţi odată ce devenim mai conştienţi de noţiunile de bine şi rău. Însă trebuie să facem ceva pentru ca tinerii să fie mai creativi.

„Dacă acest trend continuă, atunci studenţii care arată diferit, sunt nonconformişti, vor suferi pentru că nu vor fi acceptaţi. Cercetările arată că persoanele creative care nu se pot adapta sistemului educaţional vor renunţa la şcoală”,

a spus Kim.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont