Vom încerca să răspundem in acest articol întrebărilor multor creştini nedumeriţi în legătură cu modul de scriere/pronunţare a numelor din Biblie. De ce există mai multe variante de pronunţare în limba română a multor nume din Biblie?
În ceea ce priveşte limba greacă în care a fost scris Noul Testament, există două moduri de pronunţare (respectiv transliterare) a celor trei litere din alfa¬betul grec care produc deosebirile, anume beta, eia şi chi:
a) Pronunţia grecilor moderni a avut adepţii ei (printre care contempo¬ranul lui Erasmus, învăţatul german Reuchlin) şi a fost adoptată de către bisericile ortodoxe aflate sub influenţa bisericii ortodoxe greceşti. Literele beta, cia şi chi se pronunţă în sistemul lor v(eta), i(ta) şi h(i). In plus, grecii moderni au o scrie de alte reguli de pronunţie care sunt dificil de învăţat pentru cel care studiază limba greacă nu ca o limbă vorbită, ci ca o limbă moartă importantă în studiul Noului Testament.
b) Pronunţia pe care Erasmus din Rotterdam o considera ca fiind vala¬bilă în perioada scrierii Scptuagintei şi Noului Testament are la bază un argu¬ment forte, şi anume că această pro¬nunţie realizează transliterarea corectă din limba ebraică în greacă. Astfel, cuvintele compuse care conţin de exemplu bet = casă, ab = tată, el = Dumnezeu sunt transliterate identic în greacă, căci în perioada Scptuagintci şi a Noului Testament existau în Palesti¬na localităţi şi nume dc persoane evre¬ieşti reale. De asemenea, Erasmus susţinea că limba greacă din perioada NT nu conţine litera „h”, deoarece „h”-ul existent în nişte nume evreieşti dispare la transliterare.
De ex., Abraham devine Abraam (raham : o mare mulţime), Rahab devine Raab, Betlehem (lehem pîine) devine Betleem. Cu toate aces¬tea, litera greacă X (chi) apare in nume evreieşti care conţin litera „c” gutural De ex. Enoch, Zacharia, lericho. Iechonia, Isachar, Lamech, Melchisedec, Moloch, Nachor. Rachel(a), etc. Deci nu există moti¬vaţie ca litera X (chi) să se pronunţe „h” în numele Christos.
Ca urmare a influenţei lui Erasmus (care a compilat primul manuscris în¬treg al Noului Testament), ţările occi¬dentale au adoptat sistemul său de pro¬nunţie a celor trei litere incriminate (şi Academia Română a adoptat acest sis¬tem de transliterare în limba română a cuvintelor greceşti).
Versiunile ortodoxe ale Bibliei în limba română au fost destul de con¬secvente pînă la un punct cu sistemul de transliterare ales de bisericile orto¬doxe. Renumita versiune realizată de Gala Galaction şi Vasile Radu in anii 1930 a fost aproape 100% consecven¬tă în folosirea sistemului de pronunţie al grecilor moderni. După aceea însă au apărut tot mai multe cuvinte trans¬literate după celălalt sistem, şi anume cel al lui Erasmus (care susţinea că sis¬temul lui a fost pronunţia utilizată în perioada Noului Testament).
Un alt motiv important pentru ale¬gerea acestui sistem de transliterare (al grecilor moderni) este faptul că in lim¬ba română nu s-a făcut niciodată pînă astăzi o traducere a Vechiului Testa¬ment direct din ebraică.
Absolut toate traducerile VT în limba română (desigur, inclusiv cele două ale lui D. Cornilcscu din 1921-26 şi 1931, căci el n-a ştiut ebraica – a se vedea biografia lui scrisă de A. Măianu) s-au făcut după Septuaginta. Societatea Biblică Britanică a făcut României o concesie în acest sens.
În limba ebraică, practic toate nu¬mele proprii au o semnificaţie, fapt care face fascinant studiul Vechiului Testament. Dacă s-ar fi tradus Vechiul Testament din ebraică şi s-ar fi acordat transliterării numelor proprii impor¬tanţa necesară, nu s-ar fi ajuns în situ¬aţia actuală haotică şi confuză.
În ceea cc-i priveşte pc ncoprotestanţi/evanghelici (baptişti – începînd cu anii 1870 , creştini după Evan¬ghelie – începînd cu 1905-10 -, pentecostali — începînd cu 1922), ei au folosit în special două versiuni biblice traduse de ortodocşi şi destinate orto¬docşilor: a) Biblia de la Iaşi, 1874, a lui Nicolae Nitzulescu, profesor la fa¬cultatea de teologie ortodoxă, cu lim¬baj predominant latin (ca urmare a influenţei Şcolii ardelene din prima jumătate a sec. 19), renunţînd definitiv la ea (în formă revizuită) în anul 1968, şi b) Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu (prima traducere a existat în două variante, 1921 şi 1926 – 1923 este o cifră eronată -, iar a doua lui tra¬ducere – literală – a apărut în 1931), folosită masiv dc neoprotestanţi după 1960 (este vorba de versiunea lb din 1926). În aceste două traduceri, transliterarea din greacă este inconsecventă (de ex. Daniel şi Mihail; dacă în ebraică avem Daniel şi Mihael, „el” însemnînd Dumnezeu, nu vedem raţi¬unea ca unul să fie transliterat corect, „Daniel”, iar celălat incorect, „Mi¬hail”, căci în ebraică „ii” nu există şi deci nu înseamnă nimic).
Iată acum înşirate în cele două sis¬teme de pronunţie/transliterare toate numele proprii din Noul Testament care conţin cele trei litere (dăm şi numărul standard/Strong al cuvîntului):
3. Abadon – Avadon
6. Abel – Avei
7. Abia – Avia
8. Abiatar – Aviatar
9. Abilcnc – Avilini
10. Abiud – Aviud
11. Abraam – Avraam
13. Agab – Agav
116. Atena – Atina
239. aleluia – aliluia
281. amen – amin
284. Aminadab – Aminadav
559. Apele(s) – Apcli(s)
688. Arabia – Aravia
711. Aristobul – Aristovul
768. Aşer – Aşir
896. Baal – Vaal
897. Babilon – Vavilon
903. Balaam – Valaam
904. Balac – Valac
912. Baraba – Varava
913. Barac – Varac
914. Barachia – Varachia
918. Bartolomeu – Vartolomeu
919. Bariesus – Variisus
920. Bariona – Variona
921. Barnaba – Varnava
923. Barsaba – Varsava
924. Bartimeu – Vartimeu 932. basileia – vasileia (Bazil – Vasile)
954. Beelzebul – Veelzevul
955. Belial – Velial
958. Beniamin – Veniamin
959. Ber(e)nice – Ver(e)nici
960. Bereea – Vereea
962. Betabara – Vitavara
963. Betania-Vitania
964. Betesda – Vitesda
965. Betleem – Vitleem
966. Betsaida – Vitsaida
967. Betfaghe – Vitfaghe 975. biblion – vivlion (Biblie – Vivlie)
978. Bitinia-Vitinia
986. Blast(us) – Vlast(us)
993. Boanerghes – Voanerghes
1003. Boaz- Voaz
1007. Bosor-Vosor
1042. Gabata – Gavata
1043.Gabriel-Gavriil
1059. Gămăliei – Gamaliil
1060. Ghetsemane – Ghetsimani 1082. Ghenezaret – Ghenizaret 1158. Daniel -Danii!
1191. Derbe-Dervi 1214. Dema(s) – Dima(s) 1216. Demetrios – Dimitrios 1443. Eber – Ever 1665. Elisabeta – Elisaveta 1694. Emanuel – Emanuil 2060. Hermes – Hermis 2061-Hermogenes – Hermogenis 2131. Eunice – Eunici 2194. Zabulon – Zavulon 2199. Zebedei – Zevedei 2208. zelot – zilot
2211. Zena(s) – Zina(s)
2216. Zorobabel – Zorovavel
2242. Eli – Ili
2243. Elia-Ilie 2262. Er – Ir 2264. Herod – Irod
2266. Herodiada – Irodiada
2267. Herodion – Irodion 2269. Esau – Isau 2384. lacob – Iacov 2387. Iambre(s) – lambri(s) 2389. Iane(s) – lani(s) 2403. Iezabela- lezavela 2419. lerusalem – Ierusalim 2424. lesus – Iisus
2445. Iope – lopi >
2474. Israel – Israil
2475. israelit – israilit
2492. lob – Iov
2493. Ioel – loil 2499. lose – losi 2501. Iosef-Iosif 2582. Candace – Candaci 2786. Cefa(s) – Chifa 2815. Clemens – Climins 2878. Corban – Corvan 2883. Cdrneliu – Corniliu
2913. Crescens – Criscins
2914. Creta-Crita
2957. Cirene – Cirini
2958. cirenian – cirinian 3094. Magdalena – Magdalina 3121. MaleleeI – Maleleil
3127. Manaen – Manain
3128. Mânase – Manasi 3399. Milet – Milit
3412. Mitilene – Mitilini
3413. Mi(c)hael – Mihail 3475. Moise – Moisi 3482. Natanael – Natanail
3517. Nereu(s) – Nireu(s)
3518. Neri-Niri
3530. Nicodem(us) – Nicodim
3682. Oncsini – Onisim
3683. Oncsifor – Onisifor 3773. Urban(us) – Urvan 3969. Patroba(s) – Patrova 4227. Pudens – Pudins
4460. Rahab – Rahav
4461. rabbi – ravi
4462. rabbuni – ravuni
4478. Rahela – Rahila
4479. Rcbcca – Reveca 4484. Regio – Rigio 4497. Roboain – Rovoam 4502. Ruben — Ruven 4528. Salaliel – Salaliil 4532. Salem – Salim 4534. Salmone – Salmoni 4539. Salome – Salomi 4543. Samotrace – Samotraci 4545. Samuel – Samuil
4589. Set – Sit
4590. Scm – Sim
4988. Sostene(s) – Sosteni(s) 5000. Tabita – Tavita
5085. Tiberiada – Tivcriada
5086. Tibcriu(s) – Tiveriu(s) 5323. Fanuel – Fanui! 5344. Fclix – Filix
5347. Festus – Fistus
5371. Filemon – Filimon
5372. Filet(us) – Filit(us) 5477. Canâan – Hanaan 5508. Chios – Hios 5514. Cloe-Hloi 5523. Corazin – Horazin 5529. Cuza(s) – Huza(s)
5546. christianos – Hristianos creştin – hreştin
5547. C(h)ristos – Hristos 5601.Obed-Ovid
5617. (H)ose(e)a – (H)osia
Iată deci cum sc transliterează nu¬mele proprii din Noul Testament în cele două sisteme de pronunţie/trans-lilerare. Tot ce arc cineva de făcut este să aleagă unul dintre aceste două sis¬teme şi să-I urmeze în mod consec¬vent. Altfel se ajunge la confuzie.
Revenind la pronunţarea Numelui Fiului lui Dumnezeu, este corect ori să fie transliterat după sistemul dc pro¬nunţie al grecilor moderni, şi anume lisus Hristos (dar atunci cel care alege această pronunţie/transliterare este obligat de dragul consecvenţei să pro¬nunţe toate numele din Noul Testa¬ment conform acestui sistem), ori să fie transliterat după sistemul lui Eras¬mus, şi anume lesus C(h)ristos (limba română imită italiana Ia cuvinte care conţin „ch”, şi anume „h” dispare). La „lesus”, Erasmus are bază în ebraică: [eşua (leh este Numele lui Dumnezeu, şua = salvare), dar şi în Vulgata, tra¬ducerea latină a Bibliei.
De ce să se pronunţe/translitereze atunci ,,Ii(h)”‘Numele lui Dumnezeu le(h)?
Versiunea biblică a lui D. Cornilescu a făcut o inovaţie care nu are nici un suport. Traducătorul a ales probabil „Isus” ca să nu fie doi de „i” unul lîngă altul. Dar în felul acesta se „mănîncă” o literă foarte importantă, şi anume „e”-ul din Numele Iui Dumnezeu „Ieh”. în lumina celor de mai sus, ne punem întrebarea justificată: Oare pentru un evanghelic (mai ales unul fundamentalist) să fie mai importantă tradiţia şi o obişnuinţă greşită decît ceea ce este corect? Dacă pînă acum n-a ştiut aceste lucruri, ce va face de acum înainte evanghelicul?
Va alege oare corectitudinea şi con¬secvenţa în locul incorectitudinii şi inconsecvenţei?
(În ceea ce ne priveşte pe noi cei de la Editura Agape, am ales sistemul de transliterare al lui Erasmus şi vrem să fim cît mai consecvenţi în folosirea lui. Aşa să ne ajute Dumnezeu!)
Notă: Cuvîntul „amin” nu există în limba ebraică. El există în schimb în limba arabă, înseamnă „cinstit”, şi este şi numele multor persoane, printre care Amin el-Husseini, unchiul lui Yasser Arafat, care a făcut personal pact cu Hitler pentru distrugerea totală a evreilor de pe pămînt. Acum, dacă ortodocşii au transliterat acest cuvînt după sistemul grecilor moderni, tre¬buie oare evanghelicii să-i imite şi să tot repete în serviciile lor religioase un cuvînt care nu există în ebraică şi deci nu înseamnă „adevărat, aşa să fie”, aşa cum îşi imaginează ei? Le este chiar aşa greu să zică ebraicul „amen” în loc de „amin”? Noi credem că nu este deloc greu. Aşa cum astăzi aproape toţi evanghelicii pronunţă „aleluia” în loc de „aliluia”, ar fi normal (nu numai de dragul consecvenţei) să pronunţe ebraicul „amen” (ca aproape toate celelalte popoare) şi nu arabul „amin”.
Dumnezeu să-i ajute pe toţi evan¬ghelicii să facă totdeauna ceea ce este corect şi drept, atît în lucrurile impor¬tante, cît şi în cele mai puţin impor¬tante (cf. Matei 23:23).
Noi credem că Dumnezeu ne-a pus pe inimă să luptăm cu ardoare „pentru credinţa dată sfinţilor o dată pentru tot-deauna”, precum şi ideea de a ajuta în acest sens frăţietatea din România, Mol¬dova şi diaspora română prin aceste re¬viste şi cărţi publicate de Editura Aga¬pe. Suntem conştienţi că există destul de puţini români Care au aceeaşi viziune teologică ca şi noi şi că „înotăm contra curentului (majorităţii)”. Totuşi, suntem conştienţi şi de adevărul motto-ului: 2-3+Cristos = totul.
Tot aşa, credem că El ne-a pus pe ini¬mă să facem schimbarea Numelui Fiului lui Dumnezeu. Departe de noi gîndul de a acorda acestei schimbări o importanţă mai mare decît merită. Aşa cum am ex¬plicat într-un articol din „Sabia şi mis¬tria” nr. 1 (pag. 65), dorinţa de a fi con¬secvenţi cu sistemul de transliterare pe care l-am ales ne obligă să facem aceas¬tă schimbare. (Ea ne este Ia fel de ne¬obişnuită ca şi tuturor evanghelicilor din
această generaţie. Mărturisim că ne vine greu să ne obişnuim cu ea, mai ales cînd nu suntem ajutaţi de cei din jur.) în arti-colul amintit mai sus am ajuns la con¬cluzia că este corect să se scrie şi să se pronunţe (limba română fiind una dintre puţinele limbi fonetice din lume ,se scrie cum se aude) Iisus Hristos dacă se acceptă ca fiind corectă transliterarea după sistemul de pronunţie a grecilor moderni. Zeci de ani au scris şi pro¬nunţat aşa evanghelicii români (să nu se uite că ei au folosit pînă după al 2-lea război mondial traducerea Bibliei făcută de Nicolae Niţulescu; ca primă ediţie aşa-numita „Biblie de la Iaşi”, 1874, apoi o serie de revizuiri – noi posedăm ediţia din 1874, precum şi două revi¬zuiri: din 1909 şi 1911 -). Singurul care a îndrăznit să schimbe numele Iisus în Isus a fost Dumitru Comilescu în toate cele trei versiuni ale Bibliei sale (1921, 1926 şi 1931). Dat fiind că a doua versi¬une a lui a ajuns (după lupte) să fie tipă¬rită în milioane de exemplare de către Societatea Biblică Britanică pentru ro¬mânii (ortodocşi) din spatele Cortinei de Fier, evanghelicii, în casa cărora au po¬posit aceste Biblii, au preluat treptat această versiune, abandonînd-o pe cea a lui Niţulescu, din cauză că aceasta n-a mai fost retipărită după al 2-lea război mondial.
Se poate pune întrebarea: Din ce cau¬ză a făcut Cornilescu această schimba¬re? Ce raţiune stătea la baza ei? Să fie oare banalul răspuns „ca să nu fie doi de i unul lîngă altul”? Ne-ar plăcea să aflăm motivul adevărat.
Da, se poate spune că în ultimii 40 de ani Numele Fiului lui Dumnezeu pentru evanghelici a fost şi este Isus. Baptiştii (apăruţi după 1860 în România) au fo¬losit timp de 100 ani Iisus. Creştinii du¬pă Evanghelie (apăruţi în jurul lui 1900) au folosit 60 ani Iisus şi 40 ani Isus. Unii creştini ortodocşi şi-au bătut joc de numele Isus, spunînd că ar însemna „cap de măgar”. Nu credem că ar în¬drăzni însă să-şi bată joc de Iesus. Dacă ne-ar întreba de ce spunem aşa, am avea ocazia să le spunem despre cele două sisteme de transliterare (singurele) şi că noi l-am ales pe cel propus de Erasmus, care dă dreptate transliterării din ebraică în greaca NT. Dacă Iesus este Adevărul, de ce ne-ar fi teamă să scriem şi să pro¬nunţăm aşa?
* Desigur că Fiul lui Dumnezeu a fost Evreu, iar Numele Său evreiesc este Ieşua, ,,Ie(h)” fiind Numele lui Dumne¬zeu (Iehova/lahve), iar şua însemnând care salvează, transliterat în greacă prin Iesus (repetăm, după sistemul lui Eras¬mus). De ce ar fi corect potrivit limbii române să dispară litera „e” din Ieşua, respectiv Iesus? Ar fi corect doar dacă toate cuvintele româneşti care conţin grupajul de litere ie s-ar pronunţa „i”: viezure, iepure, miel, miere, piept, pieţe, piele, etc.
În plus, una dintre primele traduceri ‘ ale Bibliei, Vulgata (traducerea în limba latină) conţine şi ea Iesus (aşa s-a trans¬literat Numele Fiului lui Dumnezeu -din greacă, şi nu ebraicul Ieşua Maşiah -). Prin urmare, tot aşa conţin versiunile din foarte marea majoritate a limbilor. De exemplu, în limba franceză (Jesus), engleză (Jesus), germană (Jesus), spani¬olă (Jesus) [a nu se uita că aceste limbi posedă două feluri de „i”: vocala „i” urmată de o consoană şi semiconsoana „i” urmată de o vocală şi transliterată cu ,,j” pentru a se evidenţia deosebirea], etc
Cît despre celălalt Nume al Fiului lui Dumnezeu, Cristos, în limba română se întîlnesc trei variante: Hristos (corectă după sistemul de pronunţie a grecilor moderni), Christos (corectă după siste¬mul lui Erasmus) şi Cristos (corectă du¬pă sistemul lui Erasmus şi după limba română, care în cazul lui „ch” imită lim¬ba italiană, „h” dispărînd).
Am vrea să mai adăugăm că miza pronunţării Iesus (/eşua) este atenţia da¬tă limbii ebraice în care s-a scris VT, şi
implicit evreilor. Se ştie că Biserica catolică a fost (şi este) cea mai marc persecutoare a evreilor (şi a limbii ebra¬ice). Biserica ortodoxă orientală a gîndit la fel în privinţa aceasta. Pînă astăzi nu există versiune ortodoxă română tradusă direct din originalul ebraic (inclusiv versiunile ortodoxului D. Cornilcscu, care n-a ştiut ebraica). Catolicii au folo¬sit pînă în secolul 20 Biblia în latină, Vulgata (liturghia s-a ţinut în latină pînă la al 2-lea Conciliu dc la Vatican, 1962-1965). Reformatorii au fost primii care au dat limbii ebraice importanţa cuveni¬tă. Să ne amintim numai dc „monumen¬tul limbii engleze” care este versiunea King James. Un evanghelic modern adevărat este dator Reformatorilor şi trebuie să gîndească ca şi ei, ducînd mai departe ceea ce au început ci. Să facă Dumnezeu ca şi evanghelicii din Ro¬mânia să aibă o traducere a VT făcută după originalul ebraic, să dea atenţie nu¬melor evreieşti care au toate o semnifi¬caţie, şi de asemenea să dea atenţie evreilor care, după profeţiile făcute în VT, mai au de jucat un rol măreţ – după convertirea la scară naţională – în pla¬nul lui Dumnezeu.
Am încercat să dovedim că schimba¬rea despre care s-a vorbit mai sus are de partea ei cel puţin o scrie de raţiuni ling¬vistice incontestabile. Cît despre „inuti¬litatea efortului de a schimba pronunţa¬rea Numelui Domnului Isus”, nu putem spune altceva decît că viitorul (pe pămînt sau în cer) va dovedi dacă această schimbare este una dorită de Dumnezeu sau nu. Ştim că aceia care sunt cu ade¬vărat copiii Lui vor decide să procedeze totdeauna, în orice lucru, fie el mare sau mic, după cum le dictează o conştiinţă curăţită, prin sînge, chiar dacă lucrul acela, mare sau mic, îi va face să sufere persecuţie.
Am fi foarte întristaţi (şi mai mult de¬cît noi, însuşi Tatăl ceresc!) dacă şi acum, după explicaţiile date, schimbarea aceasta „poate provoca reacţii adverse la un amănunt care este lipsit de rele¬vanţă teologică!” Am fi foarte fericiţi dacă s-ar provoca reacţii „adverse” la amănunte care posedă relevanţă teologi¬că, în speţă la felul de teologie pe care îl promovăm noi, şi credincioşii ar lua Bi¬blia în mînă, precum şi alte cărţi, ca să-şi pună la punct în primul rînd o teo¬logie, iar apoi s-o şi apere.
Chiar dacă trăim într-o epocă de li¬bertate, în care „fiecare face ce vrea”, credincioşii adevăraţi trebuie să aibă o mentalitate dc „sclav”: acesta ştie că nu poate face tot ceea ce ar vrea.
Dorim ca noi înşine, cei cc citesc aceste rînduri, precum şi toţi copiii lui Dumnezeu să fie preocupaţi mereu de „tot ce este adevărat” (Fil.4:8).
