Sculptura „Copil dormind” realizată de Constantin Brâncuşi a fost vândută la o licitaţie din Londra cu peste 800 de mii de euro. La licitaţie au mai fost vândute tablouri de Pissarro, Marc Chagall şi Picasso.
Lucrarea „L’enfant endormi”, estimată la un preţ între 300 şi 500 de mii de lire sterline, s-a aflat printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă. Opera a fost realizată în 1908, la Paris, şi prezintă un cap de copil sculptat în bronz.
Printre operele de artă adjudecate la licitaţia Sotheby’s se mai află lucrări semnate de Rodin, Dali, Leger, Moore şi Kandinsky.
Anul trecut, alte două creaţii semnate de Constantin Brâncuşi au fost vândute pe piaţa internaţională de artă. Este vorba despre „Prometeu”, un cap turnat în bronz, care a fost vândut, la New York, pentru suma de 13 milioane de dolari, iar lucrarea „O muză” a fost cumpărată cu 12 milioane de dolari.
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința universală.
Din această perioadă datează operele:
1897 – Craiova – Bustul lui Gheorghe Chițu
1898 – București – Bustul Vitellius
1900 – București – Capul lui Laocoon
1902 – București – Ecorșeul
1902, probabil ianuarie – București – statuetă simbolizând muzica corală românească
1902, octombrie – Craiova – bustul lui Ion Georgescu-Gorjan
1903 – București – bustul generalului doctor Carol Davila
1905 – Paris – Orgoliu
1906 – Paris – Copil – ghips
1906 – Paris – Supliciu – piatră
1906 – Paris – Cap de copil – bronz
1906 – Paris – bustul Victoriei Vaschide
1906 – Paris – bustul doctorului Zaharia Samfirescu
1906 – Paris – portretul pictorului Nicolae Dărăscu