Nu există casă fără bicarbonat de sodiu. Gospodinele îl folosesc la prăjituri, dar şi ca leac de urgenţă, în caz de arsuri la stomac. Acest praf alb are mai multe întrebuinţări decît am putea crede. De la tuse, la ulcer, de la curăţarea petelor, la albirea dinţilor, bicarbonatul este atît de util, încît unora nici nu le vine să creadă că o pulbere atît de ieftină poate aduce beneficii atît de mari.
Mai nou, cercetătorii au găsit că această sare poate fi valorificată şi în tratamentul cancerului.
Pentru dinţi albi ca laptele
În trecut, în lipsă de pastă de dinţi, bicarbonatul era folosit împreună cu sarea de bucătărie pentru curăţarea danturii.
Şi efectele sunt optime dacă se utilizează această metodă câteva săptămâni la rând.
Este de ajuns să pui puţină pulbere pe periuţa de dinţi cu care te speli, cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.
Nu numai că îţi vei albi dantura, dar vei reduce şi tartrul, iar petele de la cafea, vin şi tutun vor dispărea.
Pentru păr curat, mătăsos şi fără mătreaţă
Vrei ca părul tău să-şi recapete strălucirea? Tot bicarbonatul de sodiu este soluţia.
Adaugă 4 linguri de pulbere în şamponul tău şi vei observa că după fiecare spălare, părul tău va fi mai sănătos şi vei scăpa de aspectul de păr gras.
Mai mult, vei pune pe fugă şi mătreaţa care te pune în situaţii jenante.
Truc pentru un plus de volum: stropeşte-ţi părul tău tern şi lipsit de vitalitate cu apă şi bicarbonat, coafează-l şi usucă-l cu feonul. Vei rămâne uimit(ă) de rezultate!
Uită de acnee!
Dacă ai la îndemână bicarbonat de sodiu, nu trebuie să-ţi mai faci griji în privinţa coşurilor şi a acneei rebele.
Fă-ţi măşti în fiecare seară, timp de două săptămâni, din 2 linguri cu praf la o ceşcuţă cu apă. Lasă să acţioneze între 5 şi 10 minute, timp în care îţi masezi uşor tenul. Clăteşti cu apă călduţă.
Bicarbonatul de sodiu ajută la cicatrizarea rănilor deschise, grăbeşte vindecarea şi ajută în tratarea infecţiilor.
Împotriva transpiraţiei excesive
Se întâmplă să transpiri mult, iar deodorantul să nu mai poată acoperi mirosul neplăcut atât pentru cei din jur, cât şi pentru tine?
Foloseşte bicarbonatul de sodiu! Previne transpiraţia abundentă şi „taie“ din intensitatea mirosului.
Tot ce trebuie să faci este să-ţi tamponezi axilele şi zonele unde ştii că transpiri mai mult (tălpi, palme) cu o soluţie din bicarbonat de sodiu şi apă.
Tags: bicarbonat de sodiu frumusete sanatate sfaturi frumusete