Concursul de admitere în U.P.B. se desfăşoară, în funcţie de facultate, pe baza a două probe scrise şi pe baza rezultatelor examenului de bacalaureat, respectiv pe baza unei probe orale – interviu şi rezultatele examenului de bacalaureat.
Probele de concurs pentru fiecare facultate se găsesc pe pagina Discipline de concurs.
Candidatul se poate înscrie la o singură facultate la care admiterea se face pe baza a două probe scrise şi poate opta ca, în cazul în care este respins la această facultate, să participe la ocuparea eventualelor locuri vacante de la celelalte facultăţi din UPB care susţin probe scrise.
Pentru aceasta, la înscriere el va solicita şi specificarea, în ordinea preferinţelor sale, a opţiunilor (facultatea/domeniul) pentru eventuala sa redistribuire la celelalte facultăţi.
La facultatea cu probe scrise candidatul înscris va concura pe toate locurile. La toate celelalte facultăţi cu examen scris pe care candidatul le-a precizat ca opţiuni posibile în fişa de înscriere, el va concura cu media obţinută la examen, numai în situaţia în care a fost declarat respins la facultatea unde s-a înscris, şi numai pentru eventualele locuri vacante rămase după ce toţi candidaţii înscrişi şi admişi la aceste facultăţi au fost repartizaţi.
La fiecare înscriere se va depune câte un dosar cu actele specificate în metodologia de admitere şi se va plăti câte o taxă de înscriere.
Pentru fiecare facultate la care se înscrie, candidatul poate selecta unul sau mai multe domenii (specializări), în ordinea preferinţelor. În cazul în care va fi declarat admis, această ordine va fi luată în calcul pentru repartizarea sa în funcţie de medie. Mai multe detalii privind modalitatea de desfăşurare a concursului de admitere se găsesc pe adresa web http://admitere.upb.ro