Pricolicii sunt „o altă înfăţişare a strigoilor” sau „strigoi întrupaţi în animale”, adică strigoi zoomorfi, nişte „fantome de animale”, de obicei având înfăţişări de „oameni-lupi”.
Dimitrie Cantemir spune că termenul de pricolici are aceeaşi semnificaţie ca cel de „Loup garou” la francezi, care au credinţa fermă că:
„oamenii se pot schimba în lupi şi în alte fiare de pradă şi îşi însuşesc atât de mult firea acestora, încât se reped şi sfâşie atât oamenii cât şi dobitoacele”.
Artur Gorovei consideră că Pricoliciul este un om mort care iese din mormânt în chip de animal malefic infernal – lup, câine, hienă – pentru a face rău oamenilor.
El nu trebuie confundat cu Vârcolacul care este tot o făptură demonică, jumătate om – jumătate lup, fiind cel care în credinţa străveche se urcă pe cer şi muşcă luna sau soarele provocând astfel eclipsele.
Pricoliciul este imaginat, ori că poartă cap de om pe trup de lup, ori cap de lup pe trup de om.
El este un demon al nopţii care de obicei se ascunde la răspântii, în păduri neumblate, în locurile pustii, la răscrucea satelor şi oamenii pentru ca să se apere de influenţa lui distrugătoare fac vrăji cu o anume iarbă denumită popular « Coada pricoliciului ».
În credinţa populară se mai crede că anumiţi oameni malefici sau lupi, dacă se dau de trei ori peste cap la ceasul de cumpănă al nopţii, se transformă în pricolici, dar dacă sunt dezdemonizaţi prin practici magice, pot să ducă o viaţă normală ca om.
