Ce faceti daca va numariti printre persoanele cu sange „dulce” pentru care vara reprezinta o lupta continua cu tantarii? Cu siguranta faceti tot posibilul sa scapati de ei, insa noi va mai oferim cateva sfaturi :
În primul rând, aveţi grijă să nu lăsaţi seara geamul deschis şi lumina aprinsă dacă nu aveţi instalată o plasă la fereastră. Aceste plase sunt primele şi cele mai eficiente bariere. Dacă totuşi micile insecte pătrund în casă, căutaţi soluţii alternative. Iată câteva dintre ele:
Pastile – emană un miros supărător pentru ţânţari, pe care îi poate ţine la distanţă. Se schimbă la câteva ore.
Aparat cu ultrasunete – curat, econom, fără substanţe chimice, acest aparat emite ultrasunete de înaltă frecvenţă pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Nu e periculos pentru animale şi oameni. Dispozitivul are dimensiuni reduse, e prevăzut cu bec care se aprinde în momentul în care e băgat în priză şi consumă un Watt.
Spray pentru încăpere – se închid geamurile şi uşile, se pulverizează şi se lasă cel puţin o jumătate de oră, interval în care e indicat să părăseşti încăperea.
Lampă anti-ţânţari – emite ultrasunete şi îşi schimbă culorile pentru a asigura un somn plăcut bebeluşilor.
Plici electric – utilizează un curent slab, care nu este periculos pentru oameni, dar suficient de puternic pentru a distruge insectele în zbor.
Aparat portabil antiţânţari – e un aparat cu ultrasunete, potrivit atât în interior, cât şi la exterior. Se poate ataşa uşor la curea sau la buzunarul de la piept. Alungă ţântaţii pe o rază de 6 metri. Bateria inclusă permite un an de funcţionare repetată. Totuşi, aparatul nu face faţă roiurilor mari de insecte.
Spray pentru corp – se pulverizează pe corp şi se masează uşor. Acţiunea acestuia durează până la 8 ore, rezistând atât la apă, cât şi la transpiraţie abundentă.
Cum tratezi intepaturile de tantari?
Înţepăturile de ţânţari îţi provoacă mâncărimi în zona afectată. Este recomandat să nu te scarpini;
Imediat ce ai sesizat înţepătura spală bine locul cu apă şi săpun pentru a preveni infecţiile;
Ca să reduci iritaţia foloseşte comprese cu apă rece sau gheaţă.
Pentru a reduce senzatia de mancarime puteti folosi alcoolul mentolat.