Stopul cardiac secundar anafilaxiei este abordat după aceleaşi principii generale din ghidurile actuale dar,procesele fiziopatologice care apar în timpul anafilaxiei pot necesita terapie specifică adiţională.
Anafilaxia reprezintă o reacţie de hipersensibilitate, generală sau sistemică, potenţial letală, de cauză alergică (mediată de IgE sau de non IgE) sau de cauză non-alergică. Nu se mai utilizează termenul de reacţie anafilactoidă. Reacţia anafilactică este de obicei definită ca o reacţie alergică sistemică severă, caracterizată prin implicarea mai multor sisteme, care includ căile aeriene, sistemul vascular, tractul gastrointestinal şi tegumentele.
Abordarea terapeutică este dificil de standardizat, având în vedere etiologia diversă, formele clinice, severitatea reacţiei anafilactice şi varietatea organelor afectate. Până în prezent există puţine trialuri randomizate de abordare terapeutică.
Următoarele recomandări sunt cel mai frecvent folosite şi larg acceptate, deşi se bazează mai ales pe consens şi mai puţin pe evidenţe.\
Poziţia pacientului trebuie să fie confortabilă. Dacă este hipotensiv, picioarele trebuie ridicate mai sus decât trunchiul până la repleţia volemică şi administrarea de substanţe vasopresoare.
Oxigenul se administrează în flux crescut. Adrenalina este general acceptată ca cel mai important medicament pentru orice reacţie anafilactică gravă. Ca şi alfa-agonist, produce vasoconstricţie periferică şi reduce edemul. Prin proprietăţile beta-agoniste este bronhodilatator,
inotrop pozitiv şi inhibă eliberarea de histaminăşi de leucotriene.
Adrenalina se administrează la toţi pacienţii cu semne clinice de şoc, edem al căilor aeriene superioare sau dispnee. Administrarea i.v. este rezervată cazurilor severe (stridorul inspirator, wheezingul, cianoza, tahicardia marcată şi scăderea umplerii capilare ) , ameninţătoare de viaţă. În restul situaţiilor, sau dacă nu există
abord venos, adrenalina se poate administra intramuscular. Administrarea subcutanată poate fi utilizată, dar în şoc absorbţia şi atingerea nivelului plasmatic optim pot fi întârziate. Doze folosite:
Intramuscular 0,5 mg (diluţie 1:1000), repetat la 5-10 minute dacă nu se obţine efectul dorit.
Intravenos, 0,1 – 0,5 mg (diluţie 1:10000), repetat la 5 minute. Se utilizează doar în situaţiile ameninţătoare de viaţă şi nu trebuie întârziate de obţinerea accesului venos.
Perfuzie continuă, 1 – 4 μg/min (1mg / 250 ml gluc. 5%).
Antihistaminicele se administrează intravenos lent sau intramuscular (ex. 25- 50 mg diphenhydramine sau promethazine).
Blocantele receptorilor H2 (ex. cimetidina 300 mg per os, i.m. sau i.v.).
Soluţiile cristaloide se administrează în toate cazurile de hipotensiune, când nu apare rapid răspunsul la adrenalină. Poate fi necesară o perfuzare rapidă iniţială
cu 1, 2 până la 4 litri de soluţie izotonă.
Agenţii beta-simpatomimetici se recomandă albuterol inhalator dacă bronhospasmul este o manifestare majoră. Dacă pacientul prezintă hipotensiune, se administrează iniţial adrenalină intravenos, pentru a preveni o eventuală scădere a tensiunii arteriale după albuterol inhalator. Ipratropium inhalator 0,5mg poate fi util
pentru tratamentul bromhospasmului la pacienţi în tratament cu beta-blocant.
Corticosteroizii se administrează în doze crescute, intravenos lent sau intramuscular, în atacurile severe, în special la astmatici sau la cei aflaţi deja sub tratament cu corticosteroizi. Efectul se instalează după 4-6 ore.
Alte măsuri: rareori albinele (nu şi viespile) lasă sacul cu venin ataşat la locul înţepăturii. Se îndepărtează toate resturile de insectă prezente la locul înţepăturii. „Stoarcerea” poate duce la răspândirea veninului şi nu este indicată. Aplicarea de gheaţă local poate încetini absorbţia antigenului (veninului).
Glucagonul este util în cazul pacienţilor ce nu răspund la adrenalină, în special la cei în tratament cu beta-blocante. Are timp scurt de acţiune. Doza folosită
este de 1-2 mg la 5 minute, i.m. sau i.v. Greaţa, voma, hiperglicemia sunt efectele secundare cele mai frecvente.
Observarea pacientului pentru 24 de ore este importantă, deoarece mulţi pacienţi nu răspund prompt la tratament, iar reapariţia simptomatologiei se poate produce în primele 8 ore la 20 % dintre pacienţi.
