Primele cursuri de formare în domeniul cercetării ştiinţifice şi valorificării drepturilor de proprietate intelectuală prin proiect vor debuta odată cu acest an universitar în cadrul proiectului ‘Comunitate virtuală interuniversitară’.

Obiectivul cursurilor este educarea studenţilor în domeniul cercetării şi valorificării proprietăţii intelectuale şi pregătirea lor pentru o viitoare carieră în acest domeniu. Cursurile se vor susţine în anul universitar 2012-2013 în cadrul celor trei universităţi din România partenere în proiect: Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Craiova şi Universitatea de Vest din Timişoara.

‘Avantajul alegerii acestor trei universităţi este dat de specificul lor diferit în termeni de facultăţi, teme şi proiecte de cercetare, care vor fi astfel diferite, variate. Dacă Universitatea Politehnica din Bucureşti se centrează pe partea tehnică, în cadrul Universităţii din Craiova şi, mai ales, a Universităţii de Vest din Timişoara, predomină partea umanistă a facultăţilor’, declară Simona Tănase, manager de proiect din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Cursurile de formare scrise în cadrul proiectului sunt o premieră pentru mediul universitar românesc, tematica acestora acoperă subiecte precum: Brevetarea invenţiilor în România şi Uniunea Europeană, Jurisprudenţa actuală în domeniul proprietăţii intelectuale, Valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală în universităţi, Bazele managementului inovării şi transferului tehnologic şi Managementul antreprenorial al proiectelor de cercetare, dezvoltare, inovare.

Colectivul de realizare al acestor cursuri este format din: Prof.dr.ing. Alexandru Marin, Prof.dr.ing. Ioan Părăuşanu, Dr.ing. Dan C. Badea, Prof.dr.ing. Augustin Semenescu – Universitatea Politehnica din Bucureşti – , Conf.dr.ing. Denisa Ruşinaru, Prof.dr.ing.Liviu Crăciun, Prof.dr.ing. Gabriel Olteanu, Prof.dr.ing.Leonardo-Geo Mănescu – Universitatea din Craiova -, Conf.dr.Călin Hurbean, Conf.dr. Gabriela Sipos, Prof.dr.Marius Bizerea, Conf.dr. Alex Popa, Prof.dr. Nicolae Bibu, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Simona Tănase, managerul acestui proiect din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a declarat: ‘ŤComunitate virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectualeť este un proiect care promovează şi susţine activitatea de cercetare şi inovare în mediul universitar românesc, prin pregătirea a 6000 de studenţi pentru urmarea unei cariere. Având trei componente principale (platforma online, cursuri dezvoltate special şi centre pilot de inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale), proiectul îşi propune să folosească activitatea de cercetare ca liant între mediul universitar şi mediul economic’.

Acest proiect complex educaţional intră în această toamnă în perioada de maturitate, o dată cu acreditarea a trei centre de inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale şi începerea primelor cursuri de formare în domeniul cercetării ştiinţifice. ‘Comunitatea virtuală interuniversitară pentru ştiinţă, tehnologie, inovare şi valorificare a proprietăţii intelectuale’ este un proiect strategic POSDRU, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont