Studenţii Universităţii Aurel Vlaicu din Arad au şanse mari să îşi găsească un loc de muncă. Zeci de firme şi-au anunţat prezenţa la prima bursă a locurilor de muncă pentru studenţi din acest an. Evenimentul va avea loc în data de 16 martie şi se va desfăşura la parterul Complexului M din Micălaca.

Potrivit Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, la eveniment şi-au anunţat prezenţa cele mai mari companii din vestul ţării. În plus, două dintre companii vor avea prezentări iar studenţii vor participa activ la un program de pregătire pentru intrarea pe piaţa muncii. Este cel mai mare eveniment din vestul țării organizat pentru studenţi.

„Prin acest eveniment venim în sprijinul studenţilor şi absolvenţilor universităţii nostre care îşi pot găsi mai uşor un loc de muncă. Cu această ocazie, mulţi dintre studenţi vor intra pentru prima dată în contact cu viitorii angajatori şi este important ca acest pas să fie făcut cu dreptul”, a declarat rectorul UAV Arad, Ramona Lile.

În cadrul bursei, una dintre companii va lansa o un program de idei, iar cea mai bună idee va fi premiată cu o sumă substanţială. Mai exact, ideile cele mai bune vor fi premiate cu echivalentul unui salariu lunar al unui CEO al uneia dintre cele mai importante companii din Europa. Studenţii Universităţii Aurel Vlaicu din Arad vor intra, în acest fel, în competiţie directă cu studenţi din toată Europa.


 
Da ne like pe Facebook




Daca ti-a placut acest articol nu uita sa te abonezi la feedul RSS!

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit. Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2019 - Toate drepturile rezervate.

sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont