Senzaţia neplăcută de greaţă este un sentiment pe care cu siguranţă l-am experimentat fiecare dintre noi măcar o dată în viaţă. Ea este deseori însoţită de transpiraţii, de paloarea feţei, de o stare generală de slăbiciune şi, nu de puţine ori, de impulsul de a voma.
Cauze
Cauzele care pot provoca greaţa şi voma sunt multiple. Cea mai importantă dintre acestea este deranjarea sistemului digestiv în urma unui consum exagerat de alimente, a unor mâncăruri „grele” sau a unora pe care nu le puteţi suporta sau la care aveţi o sensibilitate.
În afecţiunile digestive mai grave, cum ar fi toxiinfecţia alimentară, sau în cazurile de consum exagerat de alcool greaţa şi voma sunt semne specifice.
– Evitati mincarurile acide, cum sunt tomatele, citricele si alimentele cu arome puternice (in special pestele).
– Nu consumati ciocolata sau alimentele condimentate. Chiar daca exista voci care afirma ca neplacerile cauzate de greturi sunt alinate de mincarurile condimentate, aceasta linistire este de scurta durata si greata va reaparea curind.
Eliminati din dieta dumneavoastra produsele lactate chiar si dupa 24 de ore de la incetarea starii de greata. Nu consumati alimente sau bauturi care contin cofeina, deoarece aceasta nu face decit sa creasca greata.
Consumati cit mai putine alimente uscate si sarate si alimente de culoare alba sau galbena, cum sunt pastele sau piinea.
– Sint recomandate ceaiurile de ghimbir, musetel, menta, anason, chimen, frunze de zmeura sau lavanda, cuisoare, ginseng.
O lingurita de rachiu de roinita cu putina apa sau zahar e cu siguranta buna impotriva gretei si atenueaza senzatia de voma.
Faceti cit mai multa miscare!
Mestecati ghimbir proaspat sau dropsuri care sa contina esenta din aceasta planta.
Mincati dimineata, dupa ce va sculati, citiva biscuiti sarati!
Beti multe lichide intre mese!
Evitati alimentele grase!