„Teoretic, ar fi trebuit sa va povestesc o zi din viata unui jurist, insa destinul meu s-a incapatanat sa-mi incurce planurile, iar acum incerc sa fac fata sarcinilor ce reies din functia de project manger. Termenul e relativ nou si poate multi se intreaba ce presupune acest post.. Organizatiile neguvernamentale, ca aceea in care lucrez eu, isi desfasoara activitatea prin intermediul unor programe sau proiecte. Fiecare dintrea acestea au cate unul sau doi coordonatori, in functie de amploarea programului, care trebuie sa „dirijeze” activitatile proiectului pentru a se atinge obiectivele stabilite. Aceasta include, de asemenea, si managementul persoanelor implicate in acel proiect.
In cadrul organizatiei noastre eu coordonez proiectele cu si pentru tineret. De aceea e cam dificil sa descriu „o zi” din viata mea, deoarece ritmul de lucru e foarte alert, eu fiind la dispozitia tinerilor ce doresc sa se implice ca voluntari in activitatile noastre. Asta inseamna, in fapt, ca „ziua” mea de lucru se intinde pana seara tarziu si, de foarte multe ori, chiar in weekend-uri, timpul meu liber fiind extrem de limitat.
Ora 9.00: Trezirea se face destul de dificil, avand in vedere ora destul de inaintata la care ma culc. Oricum, imi fac timp de a savura prima tigara din ziua respectiva in timp ce urmaresc stirile de la televizor. Asta este, fiecare cu tabieturile lui!
Ora 10.00: Repede, repede, trec si pe la coafor pentru niste „retusuri” mici (mi-am impus sa ma duc astazi, pentru ca altfel nu stiu cand mai ajung).
Ora 11.00: Odata ajunsa la birou, primul lucru pe care il fac este sa-mi verific mailurile si sa schimba cateva vorbe cu colegii si prietenii mei pe messenger. Apoi incep treaba propriu-zisa: definitivarea raportului despre excluderea sociala in randul tinerilor si despre politicile de tineret de la noi din tara. Aloc acestei activitati cam doua ore, timp in care oricum mai primesc vizite de la voluntarii nostri, care doresc sfaturi sau informatii.
Ora 13.30: E timpul pentru o mica pauza, in care mananc repede ceva si mai stau la taclale pe messenger cu alti „workhoolici”, schimbam impresii, ne bine dispunem si apoi reincepem lucrul.
Ora 14.00: Am intalnire cu cativa voluntari pentru a-i ajuta sa pregateasca o prezentare a organizatiei, care le trebuie pentru un concurs. Suntem foarte motivati cu totii pentru ca se poate castiga un premiu consistent. Singura problema este ca, fiind obisnuiti sa facem tot felul de rapoarte sau sa participam la intalniri oficiale, ne cam poticnim la folosirea limbajului simplu, tineresc. Insa ne-am mobilizat si avem materialul pregatit, mai trebuie cizelat, dar de asta ma ocup eu la sfarsitul programului.
Ora 16.00: Imi pregatesc kit-ul de training pentru noii voluntari ai organizatiei. Aranjez materialele, fac liste cu cei care au confirmat si ma gandesc la structura seminarului. Fac acest lucru in ultimul moment, pentru ca experienta mi-a aratat ca fiecare training difera in functie de participanti, asa incat daca iti stabilesti o strategie batuta in cuie, in 90% din cazuri este data peste cap.
Ora 17.00: Incepe trainingul. Azi am 26 de participanti, pe care ii pregatesc pentru un program ce se desfasoara in scoli. Intrebarile curg, insa eu ma simt in forma si pot sa le ofer informatiile necesare.
Ora 19.00: Seminarul de pregatire s-a incheiat, iar eu ma bucur ca exista atatia tineri care vor sa se implice in activitatile de voluntariat. Mai lucrez putin la prezentarea pe care trebuie s-o faca voluntarii nostri maine si ma pregatesc de plecare.
Ora 20.00: Am ajuns in sfarsit acasa, insa asta nu inseamna ca mi-am incheiat programul. Nu stiu din ce motiv, insa mereu imi iau de lucru acasa, ma inspira atmosfera. Dupa ce iau o mica gustare, ma relaxez cam o ora in fata calculatorului jucand Solitaire, apoi ma apuc de lucru. Am doua posibilitati: sa lucrez pana mi se face somn sau doar o ora si apoi sa ies in oras, intr-un club sau discoteca. Oricum, indiferent ce aleg, ora de culcare e in jur de 4 dimineata.
Cam atat pe ziua de azi! Desi nu am un program foarte variat, incerc sa nu neglijez nici un aspect. Din pacate, o parte din viata mea personala trebuie s-o sacrific, dar nu-mi pierd speranta! Toate la timpul lor! Vor veni si vremuri mai bune…
