Peste 100.000 de studenţi vor primi în acest an universitar bani de la stat pentru a face practică la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaţilor care îi pregătesc, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Cercetare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat, la finalul festivităţilor de deschidere a anului universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, că Ministerul Educaţiei încearcă să gândească mecanisme prin care încearcă să aproprie universităţile de piaţa muncii, notează Mediafax.
„Anul acesta (universitar – n.r.) vom investi în mod special bani pentru a finanţa practica studenţilor la operatori economici. Nu doar finanţăm o practică pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activitatea într-un laborator, ci să-şi desfăşoare activitatea practică la un operator economic, la o firmă, la o companie, fie ea mică sau mijlocie, dar în acelaşi timp investind bani şi în companie. Adică oferim companiei şansa să deconteze, să plătească salariile unor angajaţi, care să lucreze, să investească timp în studenţi, care să le arate studenţilor ce înseamnă un utilaj, un echipament, un know-how, un serviciu şi aşa mai departe”, a mai spus Costoiu.
Acesta a declarat faptul că peste 100.000 de studenţi din România vor primi în acest an bani pentru practică. Un bun inceput….?!