Instituţiile de învăţământ superior din Constanţa – Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă din Constanţa, Academia Navală Mircea cel Bătrân, Universitatea Andrei Şaguna, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Tomis, Universitatea Dimitrie Cantemir şi Universitatea Danubius – îşi vor prezenta oferta educaţională.

La Târgul Universitar Maritimo vor fi oferite informaţiile referitoare la materii, cursuri, seminarii, profesori, burse în ţară şi în străinătate, posibilităţi de stagii de practică şi angajare, workshop-uri, cercetare, capacităţi educaţionale şi formare profesională etc, pot fi găsite la Maritimo Shopping Center, în perioada 11 – 12 mai, la Intrarea 3 (Info Desk). Târgul Universitar Maritimo va fi deschis între orele 12.00 şi 21.00.

Liceenii sunt aşteptaţi în aceste două zile, pentru a afla, direct de la specialiştii universitari, răspunsuri la întrebările legate de facultăţile şi specializările către care doresc să se îndrepte.

„Este foarte important să fii informat pentru a putea face alegeri corecte în ce priveşte opţiunile viitorului, Oferta educaţională a universităţilor constănţene este adaptată dinamismului specific necesar pieţei actuale a forţei de muncă şi, implicit, cerinţelor viitorilor angajatori. La Târgul Universitar Maritimo, viitorul vă poate fi asigurat! Vă aşteptăm!“, invită organizatorii.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont