Am intrat in noul an cu o gramada de planuri si ganduri de viitor pentru urmatoarele luni. Sa speram ca le vom realiza pe toate cu brio. Ca sa fim siguri ca vom face fata la tot ce ne-am propus si cele care vor mai aparea pe parcurs, e nevoie sa stim concret cum stam cu sanatatea.

Daca suntem sanatosi putem face de toate, iar anul 2018 ni se va parea mai usor. Altfel, daca apar diverse probleme, afectiuni, atunci planurile noastre se pot duce pe apa sambetei. Apar tot felul de complicatii, de la reactiile corpului, starea psihica, pana la cheltuielile pe care le implica tratamentul.

Sa iti faci analizele medicale o data pe an

Acum ca ne-am reluat programul obisnuit si ne-am intrat in ritm dupa ce a trecut iarna e momentul sa iti faci o programare pentru un control medical general si o serie de analize. Asa vei stii in ce stare te afli si vei putea identifica din timp anumite afectiuni care pot fi astfel tratate mai repede si mai usor.

De atatea ori am insistat pe ideea ca e mai bine sa previi decat sa tratezi… E indicat ca cel putin o data pe an sa iti faci analizele de baza si sa mergi la un control. Daca doctorul considera ca este necesar, iti va da trimitere si catre un medic specialist, recomandat in functie de problemele depistate. Medicul va tine cont de varsta pacientului cand propune anumite analize. Nu uita: de obicei, este indicat ca analizele sa fie efectuate dimineata.

Printre analizele care ar trebui facute de fiecare dintre noi macar o data pe an se numara urmatoarele:

Hemograma (hemoleucograma) – se poate observa nivelul globulelor rosii si albe
Este o analiza completa care releva numarul de hematii (globule rosii, denumite si eritrocite), numarul de leucocite (globule albe), hematocritul (hct – concentratia de hematii), hemoglobina (hb – ea face ca sangele sa aiba culoarea rosie, contine fier, asa ca daca nivelul este scazut este semn de anemie), trombocitele, volumul eritrocitar mediu (vem), etc.
Glicemia – se verifica nivelul glucozei din sange
VSH-ul – se constata viteza de sedimentare a sangelui
Daca nivelul este marit, se pot banui boli de natura inflamatorie sau infectioasa.
Trigliceridele – arata nivelul de grasimi din sange
Valorile obisnuite trebuie sa se situeze intre 30 -135 mg/dl, maxim 150 mg/dl. Daca sunt mai mari, e posibil ca nivelul colesterolului sa fie ridicat sau exista alte suspiciuni precum diabetul zaharat, afectiuni ale ficatului, boli de inima, prea multe medicamente, etc.
Creatinina – indica insuficienta renala daca are nivelul crescut
Valorile normale se situeaza intre 0,6-1,1 mg/100 mL.
Colesterolul – nivelul total trebuie sa fie sub 200 mg/dl
Colesterolul rau (LDL) trebuie sa fie sub 130 mg/dl.
Colesterolul bun (HDL) trebuie sa fie mai mare de 40 mg/dl, altfel sunt semne ca ar putea exista o boala cardiovasculara.

Tags:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2018 - Toate drepturile rezervate.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account