Crenvurşti “de pui” cu slănină de porc

Citind eticheta mezelurilor din magazine, puteţi observa că sunt un amestec de carne, slănină, apă în proporţii variabile, carne dezosată mecanic, dextroză (zahăr), alături de coloranţi (carmin), conservanţi (nitriţi de sodiu şi potasiu), potenţatori de aromă (glutamaţi), agenţi de afumare şi sare.

Cât de edificatoare poate fi însă eticheta? De cele mai multe ori, consumatorul nu-şi dă seama nici aşa dacă ceea ce mănâncă este de calitate sau nu.

„Scrie carne, dar calitatea nu e specificată. La carne se adaugă materii auxiliare, derivate proteice de origine vegetală sau animală, pentru a lega compoziţia: făină de soia, proteine de soia, de arahide, gluten. Mâncăm carne cu fasole. Ceea ce nu e neapărat nociv, dar prosteşti consumatorul şi îl laşi să creadă că mănâncă proteine de calitate”, atrage atenţia specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Sfatul acestuia e să nu vă încredeţi pe deplin în denumire şi să o confruntaţi cu eticheta. „Crenvurştii pot conţine ca prim ingredient piept de pui, după care, slănină de porc. Dar se numesc crenvurşti de pui. Şi poate omul nu are voie sau nu vrea să mănânce porc”, exemplifică specialistul.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

CONTACTEAZA - NE

Nu suntem disponibili momentan. Dar ne puteți trimite un e-mail și vă vom răspunde cât mai curând posibil.

Se trimit datele

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Creează cont