In septembrie un satelit NASA a căzut în Oceanul Pacific, zilele acestea un altul urmează să lovească Pământul.
Cand va ajunge pe Pamant?
Satelitul german ROSAT (Roentgen Satellite), care nu mai funcţionează din 12 februarie 1999, va ajunge pe Pământ cel mai probabil duminică.
Aceştia nu ştiu în ce zonă a Globului va cădea. Pentru că nu are un sistem de propulsie la bord, satelitul nu a putut fi manevrat pentru a se încerca o intrare controlată în atmosferă atunci când şi-a încheiat misiunea.
Luna trecută, un alt satelit, de data aceasta al NASA, Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), greu de 6,3 tone, a căzut pe Pământ, iar resturile desprinse din el au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific.
Oglinda telescopului cantareste 1,7 tone
Data intrării în atmosferă a satelitului nemţesc poate fi cu o marjă de eroare de plus/minus o zi. Conform estimărilor, dispozitivul, greu de două tone şi jumătate, va reintra în atmosfera terestră în intervalul 22-23 octombrie. Chiar şi cu o zi înainte, marja de eroare va fi de plus/minus cinci ore. Heiner Klinkrad, cercetător la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat că va ştii mai exact unde va cădea satelitul cu o oră-două înainte de impact.
Astfel, oamenii de ştiinţă spun că, în urma pătrunderii în atmosferă, ROSAT se va face bucăţi, care vor arde în cea mai mare parte. Cel puţin 30 dintre acestea vor ajunge pe suprafaţa Terrei. Cel mai mare fragment care se poate desprinde din observatorul cu raze X este oglinda telescopului, care este foarte rezistentă la căldură şi care poate cântări până la 1,7 tone.
Tags: nasa Roentgen Satellite satelit Satelitul german ROSAT