Uniunea Europeană a lansat Concursul pentru tinerii cercetători în 1989, cu scopul de a încuraja tinerii să se implice în ştiinţă şi apoi să înceapă o carieră în cercetare.
De atunci, în fiecare an, tineri cercetători cu vârste cuprinse între 14 şi 21 de ani din întreaga Europă şi de pe alte continente se adună să-şi prezinte lucrările şi să concureze pentru premiile oferite. Toţi concurenţii au câştigat deja premii ştiinţifice prestigioase în ţările de origine, transformând acest concurs internaţional într-unul dintre cele mai dificile concursuri pentru tineri cercetători din lume.
De asemenea, evenimentul oferă participanţilor ocazia fantastică de a cunoaşte alţi tineri cercetători şi de a-şi dezbate lucrările cu unii dintre cei mai importanţi cercetători din lume, inclusiv cu laureaţi ai Premiului Nobel.
Experienţă practică
Concursul european pentru tinerii cercetători pune in evidenţă valoarea educaţiei științifice bazate pe cercetare. Tinerii participanţi au trecut cu toţii prin faza de a pune întrebări, de a face observaţii, de a concepe experimente, de a evalua rezultatele şi de a trage concluzii.
Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi site-ul web al Concursului european pentru tinerii cercetători:
http://www.ec.europa.eu/research/ youngscientists/index_en.cfm
Această publicaţie a fost realizată de către:
Comisia Europeană Direcţia
Generală pentru Cercetare
http://www.ec.europa.eu/research
Unitatea pentru Comunicare
B-1049 Bruxelles
Fax: +32 2 295 82 20