Cu prilejul începutului de an universitar, CFR Călători reaminteşte studenţilor că pot achiziţiona cu reducere bilete/abonamente pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă.

Reduceri la bilete

Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student “reducere la transport” (vizată pentru anul universitar în vigoare), de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. În baza legitimaţiei de student “reducere la transport” şi a carnetului de cupoane, studenţii pot efectua 6, 18, 24 de călătorii într-un an calendaristic (în funcţie de anul universitar în care este studentul), cu trenurile Regio şi InterRegio, clasa a II-a , cu o reducere de 50%.

Reduceri la abonamente pentru toti studentii

Pentru cei care călătoresc frecvent cu trenul, o soluţie avantajoasă este ABONAMENTUL!

Studenţii beneficiază de abonamente lunare la trenurile Regio, contravaloarea acestora reprezentând 50 % reducere din valoarea abonamentelor lunare. Abonamentele sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat. Aceste abonamente se acordă în baza legitimaţiei de „reducere la transport” pentru studenţi, vizate pe anul universitar în vigoare.

De exemplu, un student plăteşte doar 76,65 lei pentru un abonament lunar Regio, clasa a II-a pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti Sud, în loc de 306,6 lei cât ar costa călătoriile la preţ întreg timp de 21 de zile lucrătoare sau de 153,30 lei cât costă un abonament lunar la tarif standard pentru tren Regio.

Menţionăm că pentru începutul anului universitar 2016-2017, călătoria cu trenul se face în baza biletului/abonamentului şi a legitimaţiei de student “reducere la transport”:

Studenţii vor putea cumpăra bilete/abonamente cu reducere, în baza legitimaţiei de student “reducere la transport” vizate pentru anul universitar 2015-2016, până la data de 31 octombrie inclusiv.

Studenţii de anul I, în perioada 01 octombrie – 31 octombrie 2016 inclusiv, pot cumpăra bilete/abonamente cu reducere în baza unei adeverinţe eliberate de către unitatea de învăţământ de apartenenţă, în cazul în care aceasta nu le-a eliberat legitimaţia de student “reducere la transport”.

Ulterior datei de 31 octombrie 2016, NU se vor mai accepta adeverinţele pentru procurarea biletelor/abonamentelor, ci doar legitimaţiile de student “reducere la transport” care trebuie vizate pentru anul universitar 2016-2017.

***

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont