Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă îngrijorarea că, deși elevii s-au întors azi pe băncile școlii cu speranța că vor avea cadre didactice bine pregătite, săli de clasă echipate cu aparatură modernă și sprijin din partea statului pentru cei cu probleme financiare, așteptările lor nu vor putea fi atinse nici în acest an din cauza bugetului mic alocat pentru educație.

Prin organizatia ANOSR şi Consiliul Național al Elevilor (CNE), studenţii şi elevii cer la unison acelaşi lucru: bugetul anual pentru educație trebuie să fie de minim 6% din PIB. În acest an este de doar 3,6%, conform Raportului Bugetului 2013, lucru care situează România printre ultimele țări din Europa în raport cu investiția în educație, atrag aceştia atenţia.

„Conform datelor Eurostat, în anul 2010 România s-a aflat la coada clasamentului UE în ceea ce privește valoarea finanțării per elev. Chiar și așa, valoarea costului standard per elev/preșcolar/an, principala componentă a salariilor învățătorilor și profesorilor, a scăzut din 2010 până în 2013 de la 2857 de lei la 2420 de lei”, se precizează în comunicat.

De asemenea, studenţii şi elevi spun, legat de aparaturile moderne care să transforme orele în adevărate experiențe interactive de învățare, majoritatea școlilor sunt departe de acest ideal, abia reușind să acopere cheltuielile minime pentru serviciile de întreținere a sălilor de clasă și a materialelor clasice de studiu.

Salariile profesorilor din România sunt chiar de zeci de ori mai mici decât salariile profesorilor din alte state din Europa, care au ales să investească în educație și să o trateze ca prioritate națională, dar şi asupra sprijinului pe care statul îl acordă elevilor din familii sarace, valoarea mică a alocației școlare (42 de lei) sau a bursei de ajutor social (sub 100 de lei in majoritatea orașelor), cumulată cu problemele din ultimul an în ceea ce privește decontul cheltuielilor de transport pentru studenții navetiști, care au daterminat un număr impresionant de elevi să abandoneze școala.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Un portal studentesc actualizat! Impartaseste cu studentii tai pe net o multime de poze, filme, informatii, cursuri si experiente inedite. Distreaza-te pe net cu toti colegii de campus sau camin. Creaza un cont si conecteaza-te in noua retea sociala. Gandit pentru studentii din Romania acest website va ofera resurse deosebite in materie de continut precum si optiuni variate in materie de socializare. Incepeti chiar acum, faceti un cont gratuit.

Politica de confidentialitate | Termeni si conditii | Student pe net © 2023 - Toate drepturile rezervate.
sau

Conectați-vă cu datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

sau

Creează cont