Atunci cand avem probleme de sanatate, de obicei organismul ne da semne . Trebuie doar sa nu le ignoram si sa ne adresam la medic urgent!
Păr colorat în şuviţe? Poate fi colon iritabil!
Şuviţele decolorate sau depigmentate, apărute în mod natural, fără folosirea unor produse chimice de vopsit, sunt semnul unor severe deficienţe nutriţionale, ca de pildă lipsa proteinelor din alimentaţie sau a fierului.
Apectul de păr în şuviţe, de obicei blonde, albe şi roşcate, este frecvent la copiii subnutriţi din ţările slab dezvoltate. Dar şi sindromul de colon iritabil poate produce „şuviţarea” părului, fiindcă această dereglare produce uneori consumarea rezervelor de proteine ale organismului.
Loviturile produc pete albe pe unghii
Petele neregulate ce apar uneori pe suprafaţa unghiilor, denumite de medici leuconichia, sunt de obicei semne inofensive.
Ele indică faptul că unghiile tale au suferit lovituri minore dar, în unele cazuri, semnele de culoare albă pot indica apariţia negilor unguali, a psoriazisului, a eczemelor sau a infecţiei cu ciuperci (onicomicoze) care pot deteriora unghiile.
Ochii galbeni indică boli de ficat
Când zona albă a globului ocular devine galbenă, de vină este bilirubina, un pigment galben-portocaliu prezent în sânge în cantităţi mari când ficatul este afectat.
Ochii galbeni avertizează că eşti suspect de hepatită de tip A, de ciroză sau chiar de cancer hepatic. Globul ocular îngălbenit este şi un simptom al febrei galbene, boală tropicală produsă de o muşcătură de ţânţar.
Limba arată când ai temperatură
Produsele pentru igiena gurii pot schimba culoarea limbii. De pildă, poţi constata că ţi s-a albit limba după ce ai folosit apă de gură. Este o simplă reacţie la peroxidul conţinut de acest produs de igienă.
Atunci când nu foloseşti apă de gură cu peroxid, dar ai limba albă, poate fi semnul febrei sau al faptului că ai avut recent temperatură. Şi lipsa fibrelor din dietă (se găsesc în special în fructe, legume, cereale integrale şi sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a preveni şi trata constipaţia) şi fumatul produc albirea limbii.
Aluniţele modificate, cancer de piele
Cancerul de piele (melanomul), poate fi recunoscut dacă eşti atent la câteva detalii. Melanomul este o excrescenţă cu un volum şi cu margini asimetrice. Culoarea nu este uniformă, ci are mai multe nuanţe.
Ţine cont de faptul că se poate ajunge la melanom prin evoluţia unei aluniţe care îşi modifică forma, culoarea, grosimea, care se extinde, sângerează, generează mâncărimi sau face crustă.
Hemoragiile se văd în pupilele mărite
Schimbarea bruscă a mărimii pupilelor poate fi semnul unei hemoragii cerebrale, al unei tumori pe creier sau al unei afecţiuni de tipul meningitei şi encefalitei. Este indicat ca, atunci când observi că ai pupilele mărite, să te adresezi medicului.
În cazul în care ai suferit un traumatism la ochi sau la cap, dacă ai dureri de cap şi greaţă, vedere tulbure sau dublă, dacă ai febră, sensibilitate la lumină, ai nevoie de un consult medical specializat. Mergi la medic şi dacă, pe lângă pupilele mărite, ai dureri puternice de ochi şi nu mai vezi bine.
Tags: boala doctor medic sanatate tratament